Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Militarul rănit în timpul demonstraţiei de Ziua Marinei a rămas cu schijele în picior

Publicat in Adevarul, joi 16 august 2012 ·

Militarul rănit în timpul demonstraţiei de Ziua Marinei a rămas cu schijele în picior. Infanteristul în vârstă de 32 de ani a suferit o plagă deschisă miercuri, 15 august, când întăritorul de recul al unei arme de foc a explodat, rănindu-l la piciorul stâng.

După prim-ajutorul acordat de medicii Serviciului de Ambulanţă la cortul instalat pe faleza Comandamentului Flotei, militarul a fost transportat la Spitalul de Urgenţă, unde a fost pansat şi cusut.

Militar rănit de o armă de foc la Ziua Marinei. Ce s-a întâmplat, de fapt, la exerciţiul demonstrativ

Investigaţiile ulterioare, amănunţite, au fost efectuate însă abia joi, la Spitalul Militar, unde infanteristul a fost transferat.

Spitalul Militar Constanţa, secţia Chirurgie

Ministrul Apărării despre rănirea militarului: „A fost un viciu de fabricaţie. A cedat materialul“

Radiografia la care a fost supus la Spitalul Militar a scos la iveală că militarul are în femurul stâng o schijă de metal de 2,5 centimetri. Pacientul va suferi o intervenţie chirurgicală pentru extragerea corpului străin care îi poate provoca infecţii şi complicaţii.

Ziua Marinei, anul şi incidentul. Evenimentele neplăcute care au marcat de fiecare dată festivităţile

Medicii de la Spitalul Militar Constanţa au susţinut joi, în jurul orei 15, o declaraţie de presă cu privire la starea pacientului.

Directorul medical, dr. Aurel Trană, a declarat că militarul va fi operat vineri, 17 august, pentru îndepărtarea bucăţii de metal din picior.

El a precizat că pacientul se află în stare bună, sub supraveghere şi nu s-a pus problema vreunei manevre medicale greşite a medicilor civili, de la Spitalul de Urgenţă Constanţa, care l-au îngrijit până la transferare.

„Au procedat corect, trebuia oprită sângerarea, nu se putea face radiografie în condiţiile unei hemoragii“, a spus medicul mili

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Sindicaliștii protestează în Piaţa Victoriei faţă de măsurile fiscale: „Afectează capacitatea de administrare a fondurilor europene”

Adevarul acum 24 minute
Blocul Naţional Sindical anunță că salariații din mai multe instituții vor protesta marți, 15 iulie, faţă de măsurile fiscale din primul pachet fiscal.

Fost lider israelian afirmă că „oraşul umanitar” planificat în Gaza ar fi un „lagăr de concentrare”

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul prim-ministru israelian Ehud Olmert a avertizat că un „oraş umanitar” planificat în Gaza, destinat să găzduiască sute de mii de palestinieni, ar fi un „lagăr de concentrare”, potrivit CNN. Ca

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Titularizare 2025: Aproape 40.000 de candidați susțin marți proba scrisă în 121 de centre din țară

Mediafax acum 32 minute
La această probă pot participa peste 39.700 de candidați care au obținut minimum nota 5 la inspecțiile speciale sau probele practice. Dintre aceștia, peste 7.400 sunt absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență,

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 8 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 9 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 7 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

26°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

20°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°