Premierul Victor Ponta a declarat, într-un interviu pentru Handelsblatt, că va accepta decizia CCR, indiferent care va fi aceasta, și că va colabora, dacă va fi cazul, cu Traian Băsescu, pe care, de altfel, nu l-a mai atacat după referendum.
Șeful Guvernului de la București a declarat că este pregătit să colaboreze cu președintele suspendat, dacă acesta revine la Cotroceni. "Voi accepta orice decizie" a Curții Constituționale, a declarat Ponta, într-un interviu care va apărea joi.
Ponta recunoaște că lupta pentru putere a afectat imaginea țării și susține că, după referendum, s-a ferit să lanseze atacuri împotriva lui Traian Băsescu.
"Desigur, reputația României a fost afectată. Din punctul meu de vedere referendumul a pus capăt crizei politice", a mai spus Victor Ponta.
În plus, premierul a precizat că "cele mai multe instituții europene și mass-media au fost victimele unei campanii de dezinformare bine organizate de oamenii lui Băsescu. Vă spun ceva: la nivel național, el este foarte nepopular și a pierdut lupta".
Este al doilea interviu în presa străină în care premierul Victor Ponta se declară pregătit pentru a coabita cu Traian Băsescu.
Ponta a declarat, într-un interviu acordat The Gurdian, că este pregătit să coabiteze cu Traian Băsescu, dacă acțiunea USL de demitere a președintelui eșuează.