Fiul vitreg al actualului ministru al Apărării, Dumitru Samson, a părăsit sediul DNA Cluj joi seara în jurul orei 19.00, după mai bine de opt ore de audieri. Samson a fost însoţit pe tot parcursul zilei de avocat. La ieşrirea de la DNA, amândoi s-au urcat într-un autoturism marca Audi de culoare neagră, fără să facă niciun fel de declaraţii.
Potrivit unui comunicat de presă al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj, Teodor Atanasiu, președinte al organizației PNL Alba, în înțelegere cu Dumitru Samson, a inițiat o acțiune pentru mobilizarea electoratului din Transilvania și Banat la referendumul din data de 29 iulie 2012 prin sensibilizarea acestuia cu recompense în bani și alte foloase materiale.
Concret, s-a stabilit că, în cursul dimineții de 29 iulie 2012, în înțelegere cu Teodor Atanasiu, Dumitru Samson a apelat la sprijinul învinuitului Bogdan Cristian Măgurean (cunoscut interlop din Cluj Napoca, cu relații în diverse clanuri interlope) pentru ca, în schimbul unor sume de bani, să acționeze în ziua referendumului pe două paliere: pe de o parte să mobilizeze alegătorii să se deplaseze la vot (în special persoane cu un nivel scăzut de educație) iar, pe de altă parte, să pregătească în toate marile localități de pe raza județelor Alba, Cluj, Sălaj, Bistrița Năsăud, Arad, Timiș grupuri de interlopi care să fie pregătiți să intervină, la nevoie, în locațiile unde se solicită sprijin.
„Bogdan Măgurean a acționat în sensul celor stabilite, în condițiile în care i s-a pus la dispoziție un spațiu din sediul organizației PNL Cluj Napoca iar Dumitru Samson l-a pus în legătură cu mai mulți lideri locali ai PNL pentru a le acorda sprijinul în același scop. Bogdan Măgurean, prin intermediul altor persoane, a mobilizat votanții de pe raza acestor județe, cărora le-a transmis promisiunile făcute de învinuitul Dumitru Samson, constând