Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD avertizează procurorii şi pe Kovesi că răspunderea penală îi atinge şi pe ei

Publicat in Ziua Veche, joi 16 august 2012 ·

PSD avertizează procurorii şi pe Kovesi că răspunderea penală îi atinge şi pe ei. Într-o conferinţă de presă, deputatul PSD Bogdan Niculescu Duvăz, a denunţat “abuzurile pe care Procuratura le-a produs în ultimele zile” asupra cetăţenilor care au votat la referendum.

“Procuratura a intervenit într-un mod absolut nejustificat şi incalificabil într-un sistem democratic, în intenţia de a crea pe de o parte impresia că votul a fost fraudat şi pe de altă parte pentru a timora cetăţenii. Este un gest incalificabil de folosire a unei instituţii de forţă a statului care trebuie să asigure un stat de drept în interes direct politic cu demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Un fapt fără precedent şi nici măcar la colectivizarea din anii ’50 procurorii nu au fost folosiţi în acest fel de puterea instalată atunci cu tancurile sovietice”, a susţinut Bogdan Niculescu Duvăz, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, astfel de acţiuni demonstrează “cât de independentă este justiţia pe care o clamează Traian Băsescu“. Deputatul PSD a subliniat că nimeni nu este mai presus de lege. “Şi procurorii trebuie să ştie că vor răspunde pentru abuz în funcţie iar dacă au primit ordin în acest sens, nu au nicio scuză că au executat ordine abuzive. O avertizez şi pe Laura Codruţa Kovesi că răspunderea penală îi atinge şi pe procurori“, a declarat Duvăz.

Bogdan Niculescu Duvăz a făcut în context un apel către cetăţenii care au fost “abuzaţi” să facă plângeri penale şi a arătat că aceştia vor primi asistenţă juridică în acest sens. El a spus că, în ciuda faptului că se vorbeşte de peste 200 de cazuri de vot multiplu, aceste cazuri nu pot schimba faptul că au existat 7,5 milioane de cereri pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. “Toate abuzurile care se fac în această perioadă în încercarea de a susţine venirea la Cotroceni a preşedintelui demis nu vor rămâne nepedepsite în

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Se anunță o vară super fierbinte. Meteorologii au publicat prognoza până la jumătatea lunii iulie: Zona cea mai afectată de caniculă

Ziare.com acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a publicat vineri, 14 iunie, prognoza pe următoarele patru săptămâni. Sudul țării va fi cel mai afectat de temperaturile ridicate, dar canicula nu va fi însoțită și de secetă, spun specialiștii. Cantitățile de

Rareş Hopincă: S-a finalizat numărarea voturilor, s-a menținut o diferență de 300 de voturi în favoarea mea, sunt câştigătorul alegerilor pentru Primăria Sectorului 2 / Ce spune despre acuzațiile lui Radu Mihaiu

HotNews acum 8 minute
Candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, Rareş Hopincă, a declarat, vineri, că a fost finalizată numărarea voturilor la Biroul Electoral de Sector şi s-a menţinut o diferenţă de peste 300 de voturi în favoarea sa, ceea ce arată că este câştigăto

O cisternă cu 21 de tone GPL s-a răsturnat pe o șosea, din județul Vaslui. Pompierii au izolat zona pentru a evita o tragedie

Ziare.com acum 2 ore
O autocisternă încărcată cu 21 de tone de gaz petrolier lichefiat (GPL) s-a răsturnat, în noaptea de joi spre vineri, la ieşirea din municipiul Huşi. Pompierii din cadrul Secţiei Huşi a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui au inte

Dosarul 2 Mai Judecătoria Mangalia, așteptată să se pronunțe asupra cererii de schimbare a încadrării juridice în cazul lui Vlad Pascu

Ziua Constanta acum o ora
Judecătoria Mangalia, din județul Constanța, se va pronunța vineri, 14 iunie 2024, asupra cererii de schimbare încadrării juridice a lui Vlad Pascu, acuzat în Dosarul 2 Mai de uciderea a două persoane și rănirea altor trei. În cadrul ultimei ședințe

Ciucă așteaptă pedepsirea vinovaților pentru mineriada din iunie 1990: "Această rană a societăţii româneşti rămâne deschisă"

Ziare.com acum 18 minute
Președintele PNL Nicolae Ciucă a declarat vineri, 14 iunie, că dosarul în care sunt achetați vinovații pentru mineriada din 13 - 15 iunie 1990 nu este finalizat, iar victimele și urmașii lor așteaptă să se facă dreptate. "Mineriada din 13 - 15 iunie

Percheziţii într-un dosar de abuz în serviciu, fals şi delapidare legat de achiziţii publice

Mediafax acum 49 minute
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Satu Mare efectuează vineri dimineaţă şapte percheziţii. Sunt vizate domiciliile unor persoane şi sediile unor societăţi comerciale şi ale unei instituţii, din judeţele Satu Mare şi Să

Zelenski le cere liderilor G7 să aprobe un ”Plan Marshall” pentru reconstrucţia Ucrainei

G4Media acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut joi liderilor din ţările G7 să aprobe un „Plan Marshall” pentru reconstrucţia Ucrainei după pagubele cauzate de invazia Rusiei, relatează Reuters. „Avem nevoie de un plan clar pentru redresarea Uc

Republica Moldova primește 9 milioane de euro de la UE pentru întărirea sistemului de apărare antiaeriană

Adevarul acum o ora
Republica Moldova își va consolida capacitățile de apărare antiaeriană grație unui nou pachet de sprijin nerambursabil de 9 milioane de euro oferit de Uniunea Europeană. Acest sprijin face parte din Instrumentul European pentru Pace (EPF), a anunțat

Poliția anunță dispariția unui copil de 10 ani, din Prahova. A plecat de acasă și nu s-a mai întors

Ziare.com acum 2 ore
Poliţia anunţă că un băiat de 10 ani din localitatea Măneşti a plecat de acasă şi nu s-a mai întors şi face apel la cetăţeni să anunţe dacă pot oferi informaţii despre copil. ”Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Cocorăştii Colţ au fost s

Zelenski: "China nu va vinde armament Rusiei. Xi Jinping mi-a dat cuvântul său. Vom vedea"

Ziare.com acum 56 minute
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a primit asigurări de la șeful statului chinez, Xi Jinping, că țara sa nu va vinde armament Rusiei. Declarația a fost făcută la Summitul G7 din Italia, iar Zelenski a confirmat că a purtat o discuție telefo

Vremea

București
acum

21°
vin.

17°/26°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

20°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/19°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/24°
lun.

15°/24°
Timisoara
acum

16°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

18°/29°