CSM transmite într-un comunicat public că a luat act cu profundă îngrijorare de declaraţiile şi acuzaţiile formulate de preşedintele interimar Crin Antonesc. Consiliul mai transmite că procurorii care anchetează referendumul acţionează legal şi în baza prevederilor Constituţiei.
CSM mai spune că a sesizat Inspecţia Judiciară pentru a stabili dacă acuzaţiile formulate de politicieni la adresa procurorilor nu lezează independenţa justiţiei.
În comunicatul semnat de preşedintele CSM, Alina Ghica, se menţionează şi că politicienii ar trebui să se abţină de la "orice manifestare de natura a aduce atingere principiilor fundamentale ale unui stat de drept. "
Iată ce precizează CSM în comunicatul transmis public:
CSM ia act cu profundă îngrijorare de declaraţiile şi acuzaţiile formulate de la nivelul preşedinţiei interimare a României, privind anchetele penale ce vizează aspecte ale procesului electoral din cadrul referendumului pentru suspendarea preşedintelui Romaniei, aflate în curs de derulare.
Faţă de mesajele transmise de domnul Crin Antonescu, preşedinte interimar, cu ocazia declaraţiei de presă din seara zilei de 15 august 2012, formulăm urmatoarele precizări :
Activitatea procurorilor români se desfăşoară, conform prevederilor Constituţiei României, cu respectarea principiilor legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic. Potrivit Constituţiei Romaniei, procurorii nu sunt subordonaţi nici puterii legislative, nici puterii executive.
În acest context, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât, în şedinţa publică din data de 24 mai 2007, că: „ procurorii nu pot fi citaţi şi obligaţi să se prezinte în calitate de martori în faţa Comisiilor parlamentare, deoarece, conform normelor constituţionale, fac parte din puterea judecătorească”.
Referitor la afirmaţiile vizând derularea unor anchete penale