Dacă principalul barometru al preferinţelor populare în domeniul istoriei filmului universal este topul IMDb, cotele valorilor la bursa criticii, precum şi la cea a regizorimii, se pot măsura cel mai precis după clasamentele făcute, o dată la zece ani, de British Film Institute (prin revista Sight and Sound), după consultarea a (pe de-o parte) sute de regizori şi (pe de altă parte) sute de critici/istorici/teoreticieni/curatori de festivaluri din toată lumea. Numărul criticilor sondaţi la ediţia din 2012 a poll-ului s-a ridicat la 846 (printre care şi eu); numărul regizorilor – la 358. Marea noutate a acestei ediţii a fost detronarea Cetăţeanului Kane de către Vertigo al lui Hitchcock (în topul criticilor), respectiv de către Tokyo Story al lui Ozu şi 2001 al lui Kubrick (în topul regizorilor). Absent din Top 10 la prima ediţie a poll-ului, desfăşurată în 1952, Kane se instalase în 1962 pe locul întîi, pentru a nu mai fi urnit decît peste 50 de ani.

DE ACELASI AUTOR Pitici monumentali Moştenirea lui ’68 Teatrul existenţial Griffith a murit de mult, dar trăiască Griffith!Ce l-a ţinut atîta timp acolo (dincolo de eventuala comoditate a unora dintre votanţi)? Dacă a vedea într-un film suprema manifestare a uneia dintre ideile importante despre cinema, cele mai clari contururi ale uneia dintre marile direcţii posibile, constituie un motiv arhisuficient de a propune filmul respectiv pentru canonizare, Cetăţeanul Kane e unul dintre filmele care pot fi văzute ca dînd nu una, ci mai multe direcţii importante, ca manifestare nu a uneia, ci a mai multor mari idei. Acest film din 1941 împacă vizualitatea „mutului“ cu fineţurile designului de sunet, verva unui cît se poate de americănesc cinema pop cu ambiguitatea unui (pe-atunci încă nebotezat) cinema european „de artă“, secvenţa de montaj cu mizanscena în cadre-tablou (adică lungi, largi şi fixe) şi moştenirea a