Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Membru CSM: „Audierea procurorilor în Parlament este imposibilă”

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 16 august 2012 ·

Magistratul Cristi Dănileţ, membru ales în CSM din partea judecătoriilor din România, a răspuns, într-o postare pe blogul său, declaraţiilor făcute de Ion Iliescu şi Victor Ponta, care cereru audierea procurorilor, care fac anchetele privind fraudele de la referedndum, în Parlament.

"O asemenea audiere este imposibilă (…) în virtutea principiului independenţei justiţiei", susţine Cristi Dănileţ. El aminteşte că în urmă cu cinci ani, CSM a dat o decizie în unanimitate că “procurorii nu pot fi citaţi şi obligaţi să se prezinte în calitate de martori în faţa Comisiilor parlamentare, deoarece, conform normelor constituţionale, fac parte din autoritatea judecătorească.

Poate Parlamentul să audieze un magistrat?

“Un fost preşedinte al României a cerut ieri ca procurorul general al României să fie audiat în Parlament cu privire la desfăşurarea unor anchete de procurori cu privire la anchetarea unor aspecte ale referendumului pentru demiterea preşedintelui ţării şi pentru anchetarea unor foşti miniştri şi actuali funcţionari din MAI. Eu susţin că, în virtutea principiului independenţei justiţiei, o asemenea audiere este imposibilă.

Într-o lucrare relativ recentă publicată în revista INM am tratat problema independenţei magistraţilor din perspective standardelor internaţionale. Notam acolo următoarele: “Prezenţa puterii legislative în spectrul juridic se manifestă în mod necesar prin legile care statuează organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar, pe de o parte, şi în elaborarea actelor normative ce urmează a fi astfel aplicate pentru restabilirea şi păstrarea ordinii de drept, pe de altă parte.

Astfel se explică că judecătorii se supun legii, ceea ce nu afectează principiul independenţei judecătorului: instanţele nu pot funcţiona în vid, astfel că prin lege se creează doar cadrul normativ în care judecătorul să funcţioneze. Însă dincolo de at

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ruptură la vârful AUR: Claudiu Târziu anunță că se desparte „definitiv” de partid. „Sunt alungat din propria casă de către copiii mei”

HotNews acum 3 ore
Claudiu Târziu, cofondator al AUR și președinte al Consiliului Național de Conducere al partidului, a anunțat că pleacă din partid, în urma tensiunilor dintre el și George Simion. În urmă cu câteva zile, el susținea că a fost suspendat din formațiun

UPDATE - MAE - Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, declaraţi persona non grata / Ce spune MAE rus

News.ro acum 2 ore
Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, au fost declaraţi persona non grata, conform MAE. Decizia vine la o lună după ce autorităţile române i-au declarat persona non grata pe ataşatul militar, aero şi naval al Federa

Înot: La o zi după ce a fost premiat în cadrul Galei News.ro, David Popovici a câştigat o medalie de aur la Naţionalele de la Otopeni

News.ro acum 2 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, medalia de aur în proba de 50 m liber din cadrul Campionatului Naţional de înot de la Otopeni. Popvici, legitimat la CS Dinamo, a parcurs cei 50 de metri în 21.83. Pe locul doi s-a clasat Patrick Sebastian Dinu (

Elena Lasconi: Faptul că am văzut o mână de trădători oportunişti, asta nu înseamnă că ei reprezintă USR / Am văzut foarte mulţi looseri, colegi care îmi datorează locul în Parlament / Nu aştept recunoştinţă, pentru loialitate mi-am luat un câine

News.ro acum 6 ore
Elena Lasconi a ieşit, miercuri, într-o conferinţă de presă, după anunţul conducerii USR că îi retrage sprijinul pentru candidatura la alegerile prezidenţiale, ea afirmând că faptul că a văzut o mână de trădători oportunişti, asta nu înseamnă că ei

Reacția MAE după ce Rusia a declarat indezirabili doi diplomați români: „O măsură neîntemeiată”

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe a afirmat că decizia autorităților ruse de a declara ca indezirabili doi diplomați români din ambasada de la Moscova este „neîntemeiată”, ținând seama că, anterior, România, a declarat „personae non gratae” doi diplomaț

AEP, hotărâre privind sediile celor 965 de secţii de votare din străinătate organizate pentru alegerile prezidenţiale din acest an/ Cât timp durează votarea în afara ţării, când începe şi când se încheie

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a adoptat miercuri, 9 aprilie, hotărârea privind sediile celor 965 de secţii de votare din străinătate organizate pentru alegerile prezidenţiale din acest an. Potrivit legii, votarea în străinătate se desfăşoa

CSM solicită o întâlnire de urgență cu liderii coaliției de guvernare pe tema pensiilor magistraților

Adevarul acum o ora
Conducerea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) cere o întâlnire de urgență cu liderii coaliției de guvernare pentru a discuta impactul propunerii legislative privind pensiile magistraților.

Cristina Trăilă, propusă de PNL pentru funcția de secretar general al Guvernului

HotNews acum 2 ore
Biroului Politic Național al PNL a decis miercuri să o propună pe Cristina Trăilă, vicepreședinta PNL secotr 5, pentru funcția de secretar general al Guvernului, au declarat, pentru HotNews.ro, surse politice. Cristina Trăilă, care a ratat intrarea

Rabla 2025 – Ministrul Mediului a anunțat cât va fi subvenția acordată celor care-și iau mașini electrice

HotNews acum 5 ore
Subvenția pentru cei care-și iau mașini electrice prin programul Rabla a fost de 5.100 euro anul trecut, iar anul acesta va crește la 7.500 de euro valoarea ecotichetului, după ce în 2024 vânzările s-au prăbușit. Ministrul Mediului a declarat miercu

UPDATE - China ripostează cu mărirea tarifelor la 84% pentru mărfurile americane. Pieţele europene îşi adâncesc scăderea după anunţul Beijingului. Preţul petrolului scade sub 60 de dolari / Prima reacţie din SUA

News.ro acum 5 ore
Ministerul de Finanţe al Chinei a anunţat tarife suplimentare de 84% pentru toate bunurile importate din SUA, crescând de la 34 la sută cu cât erau taxate înainte, informează BBC. Anunţul vine în condiţiile în care Beijingul promisese că va riposta

Vremea

București
acum

mie.

1°/13°
joi

2°/13°
vin.

0°/12°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

mie.

-0°/6°
joi

-0°/6°
vin.

-1°/6°
sâm.

3°/10°
Constanta
acum

mie.

-0°/9°
joi

1°/12°
vin.

0°/6°
sâm.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/9°
joi

-0°/7°
vin.

-0°/7°
sâm.

5°/11°
Timisoara
acum

10°
mie.

-1°/12°
joi

-0°/11°
vin.

1°/16°
sâm.

8°/15°