Munceşte de sare cămaşa de pe el. A fost plecat o perioadă în Austria; placa faţade de clădiri. Acum s-a întors pentru că, din 30 de euro cît plăteau austriecii la metru pătrat, lui îi ajungeau în buzunare doar firimituri. A plecat prin intermediari care, la rîndul lor, luau banii prin intermediari şi, uite-aşa, după ce-şi rupea oasele pe schele o zi întreagă, la final se alegea cu mai nimic. Aşa că s-a întors la nevastă şi la copil. Zice că, dacă le pune cap la cap, şi aici cîştigă cam tot atît, dar măcar nu e între străini.
DE ACELASI AUTOR O Cola de sfîrşitul lumii Despre domnul Goe, cu simpatie La poştă TimpÎl cunosc pe domnul C. de cîţiva ani. M-a ajutat în cele mai dificile situaţii gospodăreşti. La vopsit, la reparat zidărie, la montat calorifere, la instalat şi dezinstalat diverse chestii prin baie şi bucătărie. Ne-a ajutat cînd am ajuns în situaţii imposibile, ca atunci cînd am înfundat vasul de toaletă cu unul din deodorantele alea care se agaţă pe marginea lui. A venit mustăcind şi a început să rîdă cînd i-am explicat că am încercat să dizolvăm obstacolul cu bicarbonat. După ce domnul Muscolo nu avusese nici un efect. Dar aşa citisem pe un forum, pe net. Ştiu că încercările noastre timide de a meşteşugi cîte ceva de capul nostru îl amuză la infinit.
O persoană plină de bun-simţ, mai degrabă tăcut, îşi vede de treaba lui; abia îl simţi prin casă. Drept e că e şi lăsat în pace. Între noi n-a fost niciodată situaţia tipică între meseriaşul bătut la cap că a vopsit nu ştiu cum sau că a pus gresia strîmb şi angajatorul privit amabil, dar înjurat cu sete pe la spate. E lăsat în pace să-şi facă treaba cum ştie. Oricum nu m-aş pricepe să-i spun că a greşit pe undeva. De unde să ştiu eu care e consistenţa chitului? Sau cum se fixează o plintă? Eu nu întreb, el lucrează bine. Pînă una-alta, nimic din ce a reparat, fixat, montat prin casă nu ne-a căz