Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nava spaţială în care copiii învaţă să iubească Pământul

Publicat in rfi, joi 16 august 2012 ·

În parcul Tineretului din Bucureşti, în zona Rozariu, a fost construită o navă spaţială. Echipajul său este format din Căpitanul Raxo, Secundul Noni şi zecile de copii care merg zilnic acolo, singuri, cu prieteni sau aduşi de parinţi.

Nava spaţială Green Bee este un instrument high tech cu ajutorul căruia Dorna, Mega Image în parteneriat cu Asociaţia Green Revolution, intenţionează să educe altfel copiii, încercând să-i transforme în eroi responsabili care ne vor ajuta să salvăm Pământul. În fiecare zi, nava călătoreşte de zece ori în spaţiu, ducând cu sine copii veseli, sinceri, curioşi şi atenţi. Fiecare călătorie durează 45 de minute, iar în această perioadă cei mici ajung în cosmos, ghidaţi de Căpitan şi Secund, de filmele proiectate în navă şi de computerele de bord.

Cadeţii, pentru că aşa sunt numiţi odată ce începe călătoria cei mici, au ocazia să vadă un răsărit de soare în spaţiu, trimit drone pentru a explora şi căuta o planetă care să ne poată găzdui în cazul în care Pământul va fi de nelocuit în urma acţiunilor iresponsabile ale oamenilor. Până la întorcerea pe Terra, cadeţii ştiu deja ce au de făcut pentru a salva lumea în care trăim.

Până în momentul de faţă au participat la proiect peste 2.000 de copii. Printre aceştia, copii de la Centrul de primire minori “Pinocchio”, Centrul de plasament “Pinocchio 3”, C.S.S. “Sf. Maria” sau Fundaţia Umanitară Concordia.

Toţi participanţii au intrat într-o competiţie pentru câştigarea unui loc în tabara ecologică Tăsuleasa Social. Tragerea la sorţi a fost făcută pe 7 august iar căştigătorii au plecat deja în tabără, însoţiţi de Căpitanul Raxo.

La finalul lunii octombrie, încă o tragere la sorţi va decide câştigătorii altor 25 de locuri în tabăra de la Tăsuleasa, cu plecarea în vara anului viitor.

Astfel ca, daca ai un copil, frate, nepot, verioşor, cu vârsta cuprinsă între 6

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Funeriu, despre anunţul lui Antonescu privind suspendarea de la candidatura la prezidenţiale: Partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Sper că nu vor încerca acum cu Ponta, am avea expuse moaştele "sfântului" USL”

News.ro acum 5 ore
Candidatul independent la Preşedinţie, Daniel Funeriu, consideră că partidele care „i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat” lui Crin Antonescu, liberalul care şi-a anunţat, sâmbătă seară, suspendarea de la candidatura la alegerile prezidenţiale,

UPDATE - Crin Antonescu: Mă suspend din calitatea mea de candidat comun al Coaliţiei la alegerile prezidenţiale din 2025/ Ce spun Nicuşor Dan, Daniel Funeriu şi USR

News.ro acum 5 ore
Crin Antonescu a afirmat că la acest moment consideră suspendată candidatura sa din partea Coaliţiei pentru alegerile prezidenţiale din 2025. Liberalul şi-a argumentat decizia spunând că, în primul rând, nu a fost încă stabilită nicio dată a alegeri

Cancelarul austriac Karl Nehammer anunță intempestiv că demisionează

HotNews acum 7 ore
Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, a anunțat sâmbătă că se va retrage din funcția de cancelar și de președinte al partidului său „în următoarele câteva zile”, după încheierea negocierilor cu social-democrații pentru formarea următoru

Regizorul şi scenaristul Jeff Baena a murit la vârsta de 47 de ani

News.ro acum 10 ore
Regizorul şi scenaristul Jeff Baena a murit la domiciliul său din Los Angeles. El avea 47 de ani. Jeff Baena, cunoscut mai ales pentru filmele "Life after Beth" şi "The Little Hours", era căsătorit cu actriţa Aubrey Plaza. Cineastul a murit vineri l

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, anunţă că va demisiona „în următoarele zile”

News.ro acum 7 ore
Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, a anunţat sâmbătă că se va retrage din funcţia de cancelar şi de preşedinte al partidului său „în următoarele zile”, după ce a pus capăt negocierilor cu social-democraţii pentru formarea următorului

Păcura scursă în Marea Neagră a ajuns pe plajele din Crimeea. A fost instituită stare de urgenţă la Sevastopol

News.ro acum 11 ore
Pe plajele peninsulei Crimeea, anexată ilegal de Federaţia Rusă, au fost observate pete de păcură, care a ajuns în Marea Neagră în urma scufundării a două tancuri petroliere ruseşti. Aşa-numitul guvernator al Crimeei, Mihail Razvojaev, a anunţat că,

Un corespondent de război rus a fost ucis de o dronă în estul Ucrainei, anunță Izvestia

HotNews acum 6 ore
Cotidianul rus Izvestia a anunțat sâmbătă că unul dintre reporterii săi a fost ucis de un atac cu dronă în apropierea orașului Donețk din estul Ucrainei, relatează Reuters. „Armata ucraineană a lansat un atac cu dronă asupra unei mașini civile care

Reparaţiile la Podul Giurgiu-Ruse vor fi reluate pe partea bulgară de săptămâna viitoare

HotNews acum 13 ore
Autorităţile bulgare vor relua, din 8 ianuarie, lucrările de reparaţie capitală la Podul Giurgiu-Ruse, anunţă Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) într-o atenţionare de călătorie. Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, de MAE, lucrările

Moscova amenință Kievul cu represalii după lansarea de rachete ATACMS furnizate de SUA

HotNews acum 14 ore
Rusia a promis sâmbătă „represalii” Ucrainei, după ce aceasta a lansat cu o zi înainte rachete americane ATACMS, un tip de atac prezentat de Kremlin drept o linie roşie în conflict, potrivit AFP. „Aceste acţiuni ale regimului de la Kiev, care este s

FOTO Demisie la The Washington Post, după ce ziarul a respins o caricatură cu patronul Jeff Bezos în genunchi în fața lui Trump, oferindu-i un sac de bani

HotNews acum 7 ore
Caricaturista Ann Telnaes a publicaţiei americane The Washington Post (WP) a demisionat de la acest ziar după ce conducerea i-a respins o caricatură prin care sugera că patronul cotidianului, Jeff Bezos, încearcă „să obţină favoruri din partea lui D

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

0°/6°
mar.

4°/9°
mie.

5°/12°
Iasi
acum

-4°
dum.

-4°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/9°
mie.

4°/14°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/5°
lun.

3°/9°
mar.

6°/10°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/-0°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/8°
mie.

3°/8°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/4°
lun.

3°/10°
mar.

5°/13°
mie.

6°/10°