Hăituirea alegătorilor de către oamenii Codruţei Kovesi riscă să işte revolte grave în satele româneşti, să genereze adevărate "intifade" contra procurorilor care au dat năvală în sate, zgâlţâind porţile oamenilor sau ajungând până la a-i scoate din biserică, să-i interogheze, ca pe nişte borfaşi prinşi în flagrant, dacă au votat la referendum. Ba chiar şi, depăşind orice măsură, cu cine au votat. Punându-i să jure cu mâna pe Biblia trântită pe capota unei maşini. Aşa ceva e inimaginabil într-un stat democratic, de drept, aşa ceva dă dimensiunea diversiunilor şi abuzurilor puse la cale de "statul major" din str. Comăniţa al lui Traian Băsescu. Nimic nu e ocolit, nimic nu e de lepădat, de la spectacolul jenant de al Curţii Constituţionale, unde buimăceala-i totală, la terorizarea alegătorilor. Cu dublu efect negativ: posibila inventare a unor "masive" fraude, antepronunţare aberantă, dar şi îndepărtarea electoratului de ideea exercitării dreptului fundamental de a-şi exprima prin vot voinţa suverană.
Mă voi opri asupra câtorva aspecte care, o dată în plus, vin să confirme ordinele sub care-şi exercită procurorul general Codruţa Kovesi atribuţiile, modul în care înţelege independenţa procurorilor. Nu discut acum de unde şi până unde zorul de a declanşa o acţiune de comando pe uliţe, în locul unor investigaţii calme, metodice şi civilizate. Nu abordez nici văditul partizanat de a cerceta doar sesizările, de altfel, într-un număr restrâns, privindu-i pe cei care au votat, dar ignorând faptele, mult mai grave, ale primarilor şi activiştilor pedelişti care au confiscat buletinele locuitorilor, spre a-i împiedica să voteze. Nici infracţiunile la Legea partidelor săvârşite de ţuţării lui Băsescu şi de el însuşi, când au cerut oamenilor să boicoteze referendumului.
Dar a frapat modul în care Monica Macovei a recunoscut, într-o emisiune tv cu moderator şi un com