* trei indivizi, doi din comuna Viziru şi altul din municipiu, au fost trimişi în judecată pentru că au smuls lănţişoarele de la gâtul unor brăilence * unul dintre agresori a fost înregistrat de camerele de supraveghere ale unei farmacii, iar altul a fost fugărit cu autoturismul, de către un martor la tâlhărie * cu banii obţinuţi din amanetarea bijuteriilor, tâlharii au mers la Promenada Mall, unde au făcut praf "agoniseala", pe mâncare şi jocuri electronice
Oamenii legii le-au declarat război bandiţilor care jefuiesc brăilencele pe străzi, ziua-n amiaza mare. Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a dispus, zilele acestea, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor Cristian Mihai Mircea, în vârstă de 19 ani, domiciliat în comuna Viziru şi Ionuţ Bogdan, de 18 ani, de asemenea din comuna Viziru, ambii anchetaţi pentru tâlhărirea a două femei din municipiul Brăila, în luna iulie a.c. Alături de cei doi a mai fost deferit justiţiei minorul Denis Costel S., în vârstă de 15 ani, cercetat pentru complicitate la tâlhărie.
În perioada 2-7 iulie 2012, precizează anchetatorii, Cristian Mihai Mircea şi Ionuţ Bogdan din comuna Viziru au locuit împreună cu minorul Denis Costel S., la domiciliul bunicii acestuia, Elena S., situat în strada Plevnei. Bătrâna îi găzduise pe cei doi indivizi ca să nu mai cheltuie bani pe drumul până la Viziru, aceştia intenţionând să meargă la ştrandul de pe Faleza Dunării.
În ziua de 6 iulie, rămânând lefteri, cei trei prieteni s-au decis să facă rost de bani smulgând lănţişoarele de aur de la gâtul brăilencelor, pentru ca apoi să amaneteze bijuteriile. Întrucât Bogdan şi minorul Denis erau deja cercetaţi în alte dosare penale, răufăcătorii au decis ca Mircea să fie cel care săvârşeşte efectiv tâlhăria, iar ceilalţi doi să stea "de şase" şi să intervină în caz de nevoie.
Aşa