Majoritatea americanilor, în special populaţia albă, ţin încă la dreptul constituţional de a purta arme, arată un sondaj publicat săptămâna aceasta în lumina atacurilor recente din Colorado (vest) şi Wisconsin (nord), relatează AFP.
Peste două treimi (68 la sută) dintre americani cred că acest drept constituţional este la fel de important ca cele care asigură libertatea de expresie şi libertatea presei, conform unui sondaj al Institutului de cercetare asupra religiei (PRRI) publicat miercuri.
Populaţia albă susţine acest drept în proporţie de 75 la sută, faţă de 56 la sută din restul populaţiei.
Însă o mare parte dintre aceştia cred că nu ar trebui să fie autorizat portul armelor într-un lăcaş de cult (76 la sută), o clădire guvernamentală (73 la sută) sau o universitate (77 la sută).
Opiniile variază în funcţie de convingerile religioase sau politice. Astfel o treime (32 la sută) dintre protestanţii albi evangelici, 27 la sută dintre protestanţi, 18 la sută dintre neafiliaţi şi 14 la sută dintre catolici sunt în favoarea dreptului de a purta armă într-o biserică.
Cei care sunt cei mai favorabili acestei poziţii sunt persoanele care se declară apropiate mişcării conservatoare Tea Party (55 la sută), republicanii (38 la sută) urmaţi de independenţi (17 la sută) şi democraţi (9 la sută).
De două ori mai mulţi protestanţi faţă de catolici sunt în favoarea acestui drept, afirmă într-un comunicat Daniel Cox, director de anchetă pentru PRRI care notează că "este mai probabil ca protestanţii albi să deţină arme decât catolicii".
Trei americani din zece - de trei ori mai mulţi democraţi ca republicani - cred că un control mai strict este măsura cea mai importantă ce poate preveni aceste atacuri armate, unul din cinci (22 la sută) preferă o mai bună depistare a bolilor mintale în timp ce 19 la sută au încredere în Dumnezeu şi mo