Drama Gertrude dezvăluie un secret, care a stat ascuns în culisele teatrului elisabetan preţ de cinci secole. Cine este ucigaşul regelui Danemarcei? Prinţului Hamlet i se revelă cruntul adevăr: tatăl său este ucigaşul tatălui său. De aici se naşte dilema: Pedeapsă sau Iertare? Va alege o a treia soluţie, care nu va schimba statutul de tragedie al capodoperei shakespeariene, dar o va continua şi o va îmbogăţi prin devoalarea unor noi sensuri, asupra cărora merită reflectat.
(Intră POLONIUS)
POLONIUS: Ai dreptate: nu în capul ei s-a născut.
OFELIA (se smulge din mâinile lui HAMLET; lui POLONIUS, oripilată): Pleacă!!
POLONIUS: Dar înainte de-a întreba a cui a fost ideea, întreabă-te întru salvarea cui vine ea.
HAMLET: Cum nu m-am gândit că numai mintea ta…
OFELIA (lui POLONIUS): Te conjur, pleacă!
POLONIUS (lui HAMLET): Te înşeli!
HAMLET: Nici tu?! (POLONIUS neagă din cap) Nici ea?!… (Semn spre Ofelia, rămasă încremenită, albă la faţă. POLONIUS neagă din cap) …Atunci cine? (HAMLET se translează încet în rolul "nebunului") Cine trage sforile? Cine ne vrea ţopăind după pofta lui? Ei, cine-i oare Marele Păpuşar? Ghici ghicitoarea mea! (Ca într-un joc de copii, îi indică pe rând pe cei de faţă: Ofelia, POLONIUS, HAMLET) An-tan-te - ghizemane-ple - ghizemane-compane - an-tant-te! (Îndreaptă degetul spre Ofelia) Ai câştigat: tu ne spui!
POLONIUS: Nu chinui de pomană un suflet ...
HAMLET: Nu-i sufla: e fată mare, răspunde singură! (OFELIEI) Cine?!
OFELIA: Eu…
HAMLET: Tu?!
OFELIA: Am vrut… Am crezut…
HAMLET: Fata neprihănită din icoana pe care-o port la piept (Îşi smulge de la gât lanţul cu medalion, pe care îl purta sub cămaşă, şi i-l aruncă la picioare) "a vrut şi a crezut" şi şi-a plecat urechea să-mi ceară ce i-au şoptit oameni al căror nume nu cutează să-l rostească?!
POLONI
