Mesajul a fost trimis. Multumesc!

70% dintre rom�ni consuma antibiotice la intamplare

Publicat in Actualitatea botosaneana, vineri 17 august 2012 ·

Un studiu realizat recent la nivel european arată că aproape 70% dintre români iau antibiotice greşit. Conform documentului, unul din trei români are germeni care nu pot fi combătuţi cu antibiotice. Nu în ultimul rând, studiul arată că românii ocupă şi locul doi la autoadministrarea de antibiotice şi primul când vine vorba de păstrarea rezervelor de medicamente în locuinţe, multe dintre pastile nefiind păstrate în condiţiile care sunt menţionate pe prospect. Faptul că la orice „roşu în gât” sau la orice durere în gât românii aleg, din proprie iniţiativă, un anume antibiotic nu face altceva decât să ducă la o rezistenţă mai mare a infecţiilor la tratament. Trebuie precizat că şi flora intestinală are de suferit din această cauză.

Autori: A.B.

Un studiu realizat recent la nivel european arată că aproape 70% dintre români iau antibiotice greşit. Conform documentului, unul din trei români are germeni care nu pot fi combătuţi cu antibiotice. Nu în ultimul rând, studiul arată că românii ocupă şi locul doi la autoadministrarea de antibiotice şi primul când vine vorba de păstrarea rezervelor de medicamente în locuinţe, multe dintre pastile nefiind păstrate în condiţiile care sunt menţionate pe prospect. Faptul că la orice „roşu în gât” sau la orice durere în gât românii aleg, din proprie iniţiativă, un anume antibiotic nu face altceva decât să ducă la o rezistenţă mai mare a infecţiilor la tratament. Trebuie precizat că şi flora intestinală are de suferit din această cauză.

Autori: A.B.

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Eșec al programului Rabla pentru tractoare / Aplicația AFM s-a blocat în primele minute și nu este exclus un atac cibernetic

HotNews acum 23 minute
Administrația Fondului pentru Mediu anunță anularea sesiunii de înscriere în cadrul Programului Rabla la tractoare, care începuse luni la ora 10:00. Aplicația AFM s-a blocat în primele minute, din cauza numărului mare de oameni care doreau să se îns

Bărbat găsit mort lângă un spital din Timișoara. Poliția a deschis o anchetă

Press Alert acum 49 minute
Foto: Arhivă Polițiștii Secției 2 Timișoara au fost alertați în dimineața zilei de 12 mai 2025, în jurul orei 09:13, cu privire la prezența unei persoane decedate în apropierea Spitalului Județean. Echipajele de poliție s-au deplasat la fața locului

Ilie Bolojan: România se confruntă cu un război hibrid

Gandul acum 20 minute
Președintele interimar, Ilie Bolojan, a afirmat în cadrul unui interviu acordat Radio Europa Liberă că România nu este atacată direct, dar este vizată de acțiuni caracteristice unui război hibrid, desfășurat în mediul online, care urmărește destabil

ULTIMA ORĂ SUA și China au ajuns luni la un acord pentru reducerea taxelor vamale / Ce înseamnă armistițiul dintre cele două mari puteri economice

HotNews acum 2 ore
Anunțul oficial suspendă cel puțin temporar un război comercial între cele mai mari puteri economice ale lumii, scriu Reuters și Financial Times. Statele Unite și China au declarat luni că au ajuns la un acord privind reducerea taxelor vamale recipr

Șapte foști ambasadori americani avertizează România înainte de alegeri: „Putin sau America. Nu riscați viitorul țării voastre”

Libertatea acum o ora
Avertisment fără precedent la adresa României. Într-o scrisoare comună, transmisă în exclusivitate pentru G4Media, diplomații americani, democrați și republicani, spun răspicat că soarta țării noastre se decide pe 18 mai: „Putin sau America”.

„O dovadă de servilism”. Ambasadorul României în SUA critică declaraţiile lui George Simion privind Visa Waiver, iar acesta îi cere demisia

Adevarul acum 57 minute
Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA, a afirmat că declaraţiile lui George Simion privind Visa Waiver indică dispreţul faţă de interesul naţional al României şi de drepturile cetăţenilor români.

Bolojan: Nu avem interesul sub nicio formă ca armata rusă să avanseze înspre România. Pentru aceasta e nevoie ca apărarea ucraineană să stea în picioare / Cu cât un posibil pericol e mai îndepărtat de graniţele României, cu atât e mai bine pentru România

G4Media acum 26 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat că ţara noastră nu are interes ca armata rusă să avanseze înspre România, iar pentru acest lucru este nevoie ca apărarea ucraineană să stea în picioare. El a adăugat că, cu cât un posibil p

Mâine se deschide METAL SHOW & TIB 2025, cel mai mare târg tehnic din România!

G4Media acum 4 ore
Între 13 și 16 mai, pavilionul B2 din ROMEXPO devine HUB-ul inovației industriale, găzduind METAL SHOW & TIB 2025 – cel mai important târg dedicat industriei de prelucrare a metalelor, tehnologiilor și echipamentelor industriale din România. Organiz

George Simion cere demisia ambasadorului României în SUA, Andrei Muraru, care l-a criticat dur pentru afirmaţiile referitoare la neincluderea României în programul Visa Waiver: S-a transformat în agent electoral al sistemului!

News.ro acum o ora
Candidatul AUR la Preşedinâie George Simion cere demisia ambasadorului României în SUA, Andrei Muraru, care l-a criticat dur pentru afirmaţiile referitoare la neincluderea României în programul Visa Waiver: ”S-a transformat în agent electoral al sis

SuperLiga: Programul etapei a 9-a din play-off şi play-out. Trei meciuri sunt programate duminică, în ziua alegerilor prezidenţiale

HotNews acum 56 minute
LPF a anunţat, luni, programul etapei a noua din play-off-ul şi din play-out-ul Superligii. În play-out este ultima etapă, trei meciuri fiind programate duminică, în ziua în care în România are loc turul doi al alegerilor prezidenţiale, transmite Ne

Vremea

București
acum

12°
lun.

8°/16°
mar.

9°/17°
mie.

11°/19°
joi

10°/22°
Iasi
acum

13°
lun.

4°/15°
mar.

5°/15°
mie.

6°/18°
joi

8°/20°
Constanta
acum

13°
lun.

6°/17°
mar.

7°/15°
mie.

9°/16°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

3°/16°
mar.

2°/14°
mie.

7°/15°
joi

7°/17°
Timisoara
acum

14°
lun.

4°/17°
mar.

3°/18°
mie.

6°/18°
joi

7°/21°