Discuţiile recente legate de numărul alegătorilor şi de constituirea cvorumului pentru referendumul de demitere a preşedintelui este un bun prilej să ne gândim la importanţa pe care demografia o joacă nu numai în plan politic şi instituţional, dar şi în viaţa socio-economică. Dezbaterea publică din aceste săptămâni, ca şi recensământul de anul trecut, ne-au amintit cât de puţini (mai) suntem.

Dincolo de discuţiile despre numărul românilor plecaţi în străinătate, avem această realitate a faptului că an de an, începând cu 1989, diferenţa dintre cei decedaţi şi nou-născuţi este de câteva zeci de mii. Ne împuţinăm! Nu numai prin emigrare, dar şi pe cale biologică.

Pentru economia naţională nu este însă alarmantă atât demografia negativă, cât procesul secundar, cel al îmbătrânirii populaţiei. Mutarea în sus a vârstei medii a locuitorilor României este procesul care trebuie să ne pună în gardă asupra viitorului economic al ţării. Vorbim despre presiuni asupra bugetului de pensii, despre necesarul sistemului sanitar. Nu înţelegem însă impactul care se va resimţi asupra pieţei imobiliare, asupra consumului şi nici măcar asupra capacităţii economiei în ansamblul ei de a genera randamente.

Pentru că nu înţelegem consecinţele demografiei, punem adesea şi diagnosticele greşite. Aşteptarea cu sufletul la gură a investitorilor străini este una dintre aceste erori. Nu pentru că nu am avea nevoie de capitalul străin, ci pentru că nu ne dăm seama că acesta are motive serioase să ne ocolească.

Vorbim adesea despre dificultăţile de ordin legislativ şi birocratic, despre nivelul impunerii, şi credem că dacă schimbăm dramatic în bine lucrurile în această zonă investitorii vor da năvală. Nimic mai fals. Investitorii strategici, cu ţinte extinse, de 10 ani până la 25 de ani, se uită în primul rând la capacitatea economiei de a genera creştere. Boom-ul economic rezu