Băsescu trebuie să plece. Băsescu va pleca. Dacă nu de bună voie, înțelegând forța democratică a votului, atunci îmbrâncit, luat de guler și dat afară, ca un lăutar beat care, suit pe o scenă cu instrumentiști normali, strică un concert. Terorizarea unei țări care a trecut prin colectivizare forțată, prin experiența mașinii negre la poartă, reactivând frica, nu-i mai iese, nu mai ține. Ce va rămâne, istoric vorbind, din și după personajul Băsescu? Biografia lui politică s-a îmbogățit mai nou cu episodul trimiterii procurorilor prin sate pentru interogatorii pe tema votului. Confiscarea, prin frică, a dreptului la vot pare a fi ultimul capitol din viața acestui dictator deghizat, care a făcut mai mult rău țării lui decât ciuma sau războiul și e pe cale de a depăși mult, prin stilul răzbunător și machiavelic, dictatorii latino-americani.
Un domn, Crăciunescu, din Vălenii de Munte, m-a sunat în această dimineață să-mi ceară părerea dacă scăpăm sau nu „de ăsta”. Scăpăm, am zis. Să vă povestesc, continuă omul, licențiat înțeleg în psihologie, o scenă la care am asistat în piața din Văleni. Doi cetățeni se contraziceau într-o chestiune care-i angaja pătimaș. Într-un final, înainte de a-i întoarce spatele celuilalt, unul a zis: ”Hai scutește-mă, că tu minți ca Băsescu!” Am meditat, după această discuție telefonică, la cele povestite de dascălul vălenar. Da, Băsescu a devenit zicală. O zicală utilizabilă în conflicte pe teme de caracter, când vrei să-i spui unuia, verde în față, că e un mincinos. Comprimată în timp, prin eroziune, zicerea va fi destulă rostind, pentru minciună, doar Băsescu. Hai, mă, nu fi băsescu, adică nu minți cu nesimțire! Taci mă, băsescule, că e prea gogonată! Limba română, ca și înțelepciunea populară, absoarbe iute înțelesuri și vorbe pe care, fortificându-le cu ingrediente noi, le dă drumul în uzual. Mințind zilnic, mințind întruna, mințin
