Cercetătorii de la Dana-Farber Cancer Institute au testat un compus, numit JQ1, pe şoareci, şi au descoperit că acesta disturbăspermatogeneza, adică procesul în care sperma se dezvoltă şi se maturizează, scriu jurnaliştii de la Fox News.
Efectul testelor nu a întârziat să apară. S-a constatat o reducere a cantităţii şi calităţii spermei, iar treptat şoarecii au devenit infertili.
Potrivit Fox News, după întreruperea tratamentului cu acest contraceptiv oral, producţia normală de spermă s-a reluat, ceea ce demonstrează că efectele compusului JQ1 sunt reversibile.
Oamenii de ştiinţă au descoperit acest compus în timp ce studiau agenţii terapeutici pentru cancer.
Cercetătorii susţin că pentru confirmarea calităţilor acestui contraceptiv oral trebuiesc efectuate teste şi pe oameni.