Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Milioane de români s-au bucurat când au văzut asta. Ce s-a întâmplat cu moneda naţională astăzi şi ce înseamnă pentru noi

Publicat in Antena 3, vineri 17 august 2012 · ·

Moneda naţională s-a apreciat, vineri, atât în raport cu euro, cât şi cu dolarul american. Banca Naţională a stabilit vineri, 17 august, un curs de referinţă de 4,4852 lei/euro, cu 0,72 de bani mai mic decât cel din şedinţa anterioară. Asta înseamnă, pe lângă multe alte lucruri, rate şi facturi mai mici pentru românii care au credite în euro.

Leul a câştigat teren vineri şi în raport cu dolarul american. BNR a publicat un curs de 3,6250 lei/dolar, cu 3,61 de bani mai mic decât cel din 16 august. Un curs oficial inferior celui de vineri fost publicat de BNR la 5 iulie, când euro a fost cotat la 4,4796 lei. Astfel, leul s-a întârit cu 3,5% faţă de nivelul maxim istoric, de 4,6481 lei/euro, consemnat în urmă cu două săptămâni, din cauza tensiunilor politice.

Raportat la nivelul record, leul a pierdut până la 4,4% de la începutul lunii iulie, din cauza turbulenţelor politice. Atunci s-a declanşat procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu.

Pentru dolar cursul de vineri s-a plasat la 3,6250 lei/dolar, în scădere cu 3,61 bani, iar cursul pentru franc a coborât cu 0,61 bani, de la 3,7405 lei/franc la 3,7344 lei/franc.

La deschiderea şedinţei interbancare euro a fost cotat la 4,4790 - 4,4810 lei, cu 0,15 - 0,25 bani peste cotaţiile de joi din jurul orei 16:30, de 4,4765 - 4,4795 lei/euro.

Ulterior, cursul a început să scadă uşor, în cadrul unor tranzacţii cu volume foarte reduse. Astfel, în prima parte a zilei, cursul a atins un minim de 4,4760 lei/euro, după care cererea comercială de euro a urcat uşor cotaţiile până la un maxim de 4,4895 lei/euro.

La ora 13:00, când BNR anunţă cursul de referinţă, euro era cotat la 4,4855 - 4,4870 lei, într-o piaţă cu volume reduse de tranzacţionare.

"Este greu de spus dacă BNR este din nou în piaţă, pentru că volumele de tranzacţionare sunt fo

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum o ora
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Tensiuni în Coaliție. Sorin Grindeanu, critici pentru pachetul de măsuri fiscale. „Treaba cu jocurile de noroc mi se pare un pic dubioasă”

HotNews acum 42 minute
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a criticat unele prevederi din pachetul de măsuri fiscale aprobat de Guvern şi pentru care Executivul şi-a asumat luni răspunderea în faţa Paralmentului. Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, partenerii de coaliţi

ACCIDENT grav pe șoseaua de centură a Capitalei. Șoferul uneia dintre mașinile implicate a murit

Gandul acum 2 ore
Accident grav pe șoseaua de centură a Capitalei. O persoană și-a pierdut viața, în urma unui accident între un autoturism și un camion. Accidentul s-a produs marți dimineață, pe șoseaua de centură a Capitalei, în zona localității Mogoșoaia, din jude

COD ROȘU de vijelii puternice și la Carei

Buletin de Carei acum 22 minute
• publicat la: 8 iulie 2025 COD ROȘU de vijelii puternice – 08.07.2025, interval 15.00 – 21.00.Fenomene meteo așteptate: vor fi vijelii puternice, cu rafale de 90…110 km/h.Zone afectate: întreg județul Satu Mare𝐑𝐞𝐜𝐨𝐦𝐚𝐧𝐝𝐚̆𝐫𝐢 pentru populaț

Video Ministrul Daniel David anunță că va scădea valoarea pentru plata cu ora în sistemul educațional: „Atât își permite în acest moment țara”

Adevarul acum 57 minute
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat marți, 8 iulie, că pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar include și scăderea valorii pentru plata cu ora, pe lângă creșterea normei didactice pentru profesori.

Peste 660 de posturi de judecător sunt vacante / CSM spune că deficitul de personal e imposibil de acoperit în prezent, întrucât concursurile de admitere directă în magistratură sunt blocate

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) anunţă că peste 660 de posturi de judecător sunt vacante, însă în sistem nu se pot face angajări întrucât concursurile de admitere directă în magistratură su

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 4 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri cu privire la mandatul de arestare ce îl vizează pe Prinţul Paul al României

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri asupra unui nou mandat de arestare emis de Bucureşti pe numele Prinţului Paul de România pentru executarea unei pedepse cu închisoarea pentru trafic de i

Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Netanyahu. Ce spune despre un armistițiu în Fâșia Gaza

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump s-a declarat luni, în cursul unui dineu la Casa Albă în prezența premierului israelian Benjamin Netanyahu, convins că mișcarea islamistă Hamas este pregătită să accepte un armistițiu în Fâșia Gaza, comentează AFP.

Angajații de la Casele de Pensii și MIPE protestează în fața instituțiilor, nemulțumiți de tăierea veniturilor

HotNews acum 3 ore
O nouă zi de proteste în sectorul bugetar. Salariații de la Casele de Pensii din țară reclamă condițiile grele de lucru și tăierea sporurilor. Și angajații din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene vor organiza o manifestație în fața inst

Vremea

București
acum

31°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

29°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

32°
mar.

12°/32°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°