- Directorul Şcolii Populare de Artă din Târgu Jiu -
Mi-am petrecut copilăria la ţară, unde nu exista sărbătoare fără lăutari. Îţi cântau la ureche, fără amplificare, fără instrumente legate la priză. După ce "colindau” pe la casele principalilor gospodari, se opreau la mat unde, rezemaţi de teiul multisecular de la răscruce, dădeau startul horei satului. La Paşti, la Crăciun, veneau "elitele”: Tole, Dindiri, Bebe, Aliţă, Nela. La sărbătorile de peste an, cum era Sf. Mărie Mare, ne mulţumeam şi cu Gângu, fierarul şi vioristul satului, sau cu bătrânul Holtea, cel ce cânta cu o nuia de gutui afumată, în loc de arcuş. Precum celebrul Laie Chioru, lăutarul lui Octavian Goga, şi lăutarii gorjeni veneau din străvechimea românească, şi ei purtau pe corzi "dorul şi jalea” înaintaşilor. Ţineau "hangul” unei lumi simple, sărace, dar vesele şi pline de nostalgie. Îi băgau "în draci” pe flăcăii ce trăgeau hora înainte şi le "prindeau la otrăţel” pe fetele mari, ce ieşeau timide la joc. Unde este această lume? Nu ştiu cum este în alte părţi, dar în Gorj ea n-a murit de tot... Dacă după 1989, tarafurile lăutăreşti tradiţionale s-au împrăştiat la întâmplare prin sate, în căutare de nunţi şi botezuri, de vreo câţiva ani, de când poetul şi profesorul Viorel Gârbaciu a venit la direcţia Şcolii Populare de Artă din Târgu Jiu, ele au reînviat! Ucenic al maeştrilor folclorişti Speranţa Rădulescu şi Grigore Leşe, Gârbaciu a făcut ca Gorjul să rămână patria lăutarilor.
"Muzica şi dansul românilor au luat-o care încotro”
- Care este, după 1989, rolul Şcolii Populare de Artă?
- Cel puţin pentru Gorj, Şcoala Populară de Artă din Tg-Jiu, cu cele 38 de secţii, din tot atâtea localităţi ale judeţului, la care se instruiesc anual aproape 2000 de copii şi tineri, dar şi de oameni în toată firea, este instituţia culturală fanion, nu doar prin
