A cântat, a dansat, şi-a etalat ţinutele nonconformiste, dar n-a putut scăpa de neplăcerile care o bântuie aproape la fiecare concert pe care îl susţine în cadrul turneelor istovitoare. Lady GaGa a vomat în culise după ce i s-a făcut rău pe scena din Piaţa Constituţiei. Diva a ratat astfel petrecerea pe care şi-o programase după concert într-un club din Capitală.
Lady GaGa urma să sărbătorească seara incendiară petrecută în compania fanilor de la Bucureşti într-un club de fiţe.
Membrii staffului artistei au confirmat că vedeta rezervase două mese în clubul „Le Gaga", pe care l-a ales fiindcă îi poartă numele, dar şi că ea a fost nevoită să anuleze petrecerea căci nu se simţea bine.
Înainte de concert, GaGa a fost încurajată de echipa ei, în culise
GaGa şi-a început în forţă concertul din Capitală şi nimic nu anunţa incidentul care avea să-i întrerupă show-ul. După o oră de cântat, diva americană s-a retras în culise, luminile s-au stins şi, vreme de trei minute, fanii n-au mai văzut-o.
Când s-a întors, GaGa le-a explicat românilor de ce s-a făcut nevăzută: „Îmi cer scuze, tocmai am vomat în culise. Mi se întâmplă uneori în timpul show-urilor mele, nu am vrut să vedeţi şi voi asta.
Sunt multe grămăjoare de vomă GaGa pe undeva pe acolo. Staţi liniştiţi, promit să nu mai vomit încă o dată. Oricum, nu mai am nimic în stomac", le-a spus ea fanilor. Chiar dacă s-a ţinut de cuvânt, GaGa a mai avut un moment când părea că va recidiva.
După concert, diva a fost repede înconjurată de stafful ei şi de medicii BGS. Contactaţi de Click!, reprezentanţii firmei de securitate au declarat că solista nu a necesitat nici un fel de intervenţie medicală.
Totuşi, două ambulanţe erau pregătite să o transporte la spital dacă situaţia o impunea. Lady GaGa a părăsit Capitala ieri, puţin după ora 16.00, cu avionul. Solista a decla