Privire. În ciuda marilor performanţe pe care le-a obţinut, în ochii lui Leon Rotman se citeşte dezamăgirea că nu a fost apreciat aşa cum merita Amintire. De fiecare dată când vede lacul, gândurile campionului român zboară spre marea victorie din AustraliaAre un apartament în cartierul Dristor, iar în fiecare zi face drumul spre parcul IOR. Îi place să se uite la lac, cuprins de amintirile momentelor când el era stăpânul apelor. Leon Rotman are acum 78 de ani, dar şi-a păstrat vigoarea de altă dată. Adoră să-şi spună povestea. Poate pentru că de-a lungul vieţii sale, prea puţini au avut timp să o asculte. Prea puţini au ştiut să îl aprecieze. Evreu de origine, campionul de la Melbourne a avut o copilărie grea. "Am început să lucrez la 15 ani, strungar la uzinele Timpuri Noi. Am început sportul după ce un coleg de muncă mi-a arătat o schemă şi m-a pus la pământ imediat. M-am dus cu el la lupte. Am fost la câteva concursuri, dar până la urmă am renunţat din cauza unor nedreptăţi ale arbitrilor. Am preferat să merg la canoe după ce am auzit că se înfiinţase 'Tânărul dinamovist', unde aveau şi această secţie", ne-a spus Leon Rotman. Din acel moment, a început o adevărată luptă cu el însuşi. Voia să fie din ce în ce mai puternic. "Am schimbat şi locul de muncă, m-am angajat la o cazangerie manuală. Colegii mei nu înţelegeau de ce munceam eu cu aşa ambiţie. Făceam tot acolo, de multe ori şi munca lor. Simţeam că e cel mai bun antrenament pentru canoe. În plus, îmi făcusem un fel de scripete la care să mă antrenez după curse. După ce au văzut adversarii că scoteam timpi din ce în ce mai buni, începuseră şi ei. Stăteam la coadă ca să mă antrenez la scripetele făcut de mine. Aveam rezultate bune încă de la început, dar pe mine mă săreau mereu când era anunţat lotul olimpic care se antrena la Snagov. Rămâneam de unul singur la Floreasca, deşi erau luaţi alţii cu rezultat