Lipsa de interes în premierea olimpicilor internaţionali la matematică nu mai este o mare surpriză, cel puţin pentru mureşeni. Din păcate, nici în judeţ olimpicii naţionali nu au fost premiaţi la toate disciplinele. În urmă cu ceva timp aminteam, într-un editorial, lipsa de interes a unor inspectori de a afişa listele cu rezultatele elevilor participanţi la aceste concursuri. Unele dintre acestea au rămas, până azi, un mister. În mod evident, în aceste cazuri, nu au existat festivităţi de premiere iar elevii au rămas nişte anonimi.
Înşişi elevii ştiu că este nevoie de promovare. A dovedit-o “Gala Educaţiei Mureşene”, un proiect pornit la iniţiativa unui elev de clasa a IX-a, Răzvan Azamfirei. În cadrul acestei acţiuni au fost premiaţi elevii şi studenţii cu rezultate remarcabile în domeniile: învăţământ, civism şi voluntariat. În mod indirect şi nevoit, elevii care au premiat elevi au dat o lecţie celor care au omis să facă acest lucru.
În numele “zecilor de generaţii de elevi matematicieni de excelenţă ce, fără publicitate, au făcut în ultimele decenii, un lobby imens pentru România”, aşa cum îi descria Radu Gologan, coordonatorul olimpicilor din lotul internaţional de Matematică, sperăm ca această situaţie nefericită să rămână doar o “scăpare” irepetabilă, atât la nivel naţional, cât şi judeţean. Lipsa de interes în premierea olimpicilor internaţionali la matematică nu mai este o mare surpriză, cel puţin pentru mureşeni. Din păcate, nici în judeţ olimpicii naţionali nu au fost premiaţi la toate disciplinele. În urmă cu ceva timp aminteam, într-un editorial, lipsa de interes a unor inspectori de a afişa listele cu rezultatele elevilor participanţi la aceste concursuri. Unele dintre acestea au rămas, până azi, un mister. În mod evident, în aceste cazuri, nu au existat festivităţi de premiere iar elevii au rămas nişte anonimi.
Înşişi elevii ştiu că e