Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Merkel: Germania susţine propunerea lui Draghi de a condiţiona ajutorul din partea BCE

Publicat in Romania Libera, vineri 17 august 2012 ·

Cancelarul german Angela Merkel a susţinut planul Băncii Centrale Europene (BCE) de a condiţiona un ajutor vizând reducerea costurilor de împrumut ale unor statedin zona euro, afirmând că Germania "este pe aceeaşi lungime de undă" cu BCE în prvinţa abordării apărării euro, potrivit Bloomberg, citată de Mediafax.

"Evident, timpul pune presiune" pentru rezolvarea crizei, chiar dacă "în multe din aceste aspecte considerăm că suntem pe calea cea bună", a spus Merkel, într-o conferinţă comună de presă, cu premierul Canadei, Stephen Harper, la Ottawa.

Întrebată despre anunţul preşedintelui Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, privind o posibilă reluare de către BCE a achiziţiilor de obligaţiuni suverane, Merkel a afirmat că recentele decizii ale instituţiei au "transmis clar că BCE contează pe acţiuni politice, sub forma unor condiţii, ca prim pas obligatoriu pntru o evoluţie pozitivă a situaţiei euro".

Merkel, aflată sub presiune în Europa pentru relaxarea termenilor pachetelor de ajutor financiar acordate mai multor state precum şi pentru emisiuni de obligaţiuni comune, a revenit la combaterea crizei din zona euro după concediul de vară şi a folosit vizita în Canada pentru a face primele declaraţii.

Draghi a anunţat, la începutul lunii august, că BCE ar putea cumpăra obligaţiuni ale statelor cu probleme ale costurilor de împrumut, precum Spania şi Italia, însă doar în schimbul unor condiţii stricte şi doar dacă guvernele statelor din zona euro acţionează primele, prin achiziţia de obligaţiuni prin intermediul fondurilor de ajutor. Spania şi Italia nu au anunţat dacă vor apela la sprijinul fondurilor pentru statele cu probleme de finanţare. Cancelarul german Angela Merkel a susţinut planul Băncii Centrale Europene (BCE) de a condiţiona un ajutor vizând reducerea costurilor de împrumut ale unor statedin zona euro, afirmând că Germa

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 47 minute
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Tragedie în Botoșani. Doi bărbați au murit într-un incendiu care le-a cuprins casa FOTO VIDEO

Ziare.com acum 26 minute
Doi bărbaţi au fost găsiţi decedaţi într-o casă cuprinsă de flăcări, în localitatea Mitoc, au anunţat vineri dimineaţa, 14 martie, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani. Potrivit acestora, casa şi un adăpost de animale a

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 31 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 3 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum o ora
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Horoscop pentru vineri, 14 martie 2025. Ce spun astrele pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Rutina de la locul de munca sau din segmentul domestic te poate obosi astazi. De aceea, organizează-ți treburile si timpul astfel incat sa faci totul cu placere si mai ales in ritmul tau. Sunt posibile erori de judecata si dezvăluirea unor ch

Video-foto. Bărbați găsiți decedați sub dărâmături după un incendiu violent

Ceahlaul acum 47 minute
Doi bărbați, în vârstă de 65, respectiv 60 de ani, au fost găsiți fără suflare sub dărâmături, în urma unui incendiu devastator care a cuprins o gospodărie din localitatea Mitoc, județul Botoșani. Pompierii au fost alertați în această dimineață, 14

Oamenii de ştiinţă chinezi au creat primul organ sexual masculin imprimat 3D din lume pentru tratamentul disfuncţiei erectile

News.ro acum o ora
O soluţie terapeutică pentru disfuncţia erectilă (DE) ar putea fi disponibilă în curând, după progresele revoluţionare ale cercetătorilor chinezi în domeniul imprimării 3D biomedicale. Disfuncţia erectilă este surprinzător de frecventă: afectează ma

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum 2 ore
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

ANM - Săptămâna viitoare sunt prognozate temperaturi mai coborâte decât cele specifice. Apoi, până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite

News.ro acum 2 ore
Meteorologii prognozează pentru săptămâna viitoare temperaturi mai coborâte decât cele specifice în această perioadă. Din 24 mertie şi până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite. Săptămâna 17.03.2025 – 24.03.2025

Vremea

București
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°