Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Platanii din zona de promenadă a municipiului Turnu Severin s-au uscat

Publicat in Adevarul, vineri 17 august 2012 ·

Platanii plantaţi în această primăvară pe strada Crişan, zona de promenadă a municipiului Drobeta Turnu Severin, se usucă. Investiţia foarte mare, dacă ne gândim că un singur arbore ornamental a costat municipalitatea 80 de euro, nu se justifică.

Primăria a plantat numai în această zonă peste 800 de arbori ornamentali, ceea ce după un calcul simplu înseamnă 64.000 de euro. În întreg oraşul au fost plantaţi circa 2000 de arbori, adică nici mai mult nici mai puţin de 160.000 de euro.

La câteva luni de la plantare însă, o parte din aceşti arbori aduşi tocmai din Italia s-au uscat, semn că nu le-a priit deloc pe meleagurile severinene. Imaginea dezolantă pe care o oferă trecătorilor aceşti arbori uscaţi în plină vară ne aminteşte de ideea trăznită a fostului ministrul Agathon cu palmierii ofiliţi de la Mamaia.

Dacă unii severineni mai toleranţi dau vina pe secetă, cei mai mulţi locuitori ai oraşului se arată intrigaţi de faptul că primăria a aruncat banii pe apa sâmbetei pentru nişte arbori care nu sunt specifici zonei.

„Domnule, ideea a fost cât se poate de proastă. Se puteau foarte bine planta arbori româneşti şi cu siguranţă nu s-ar fi cheltuit atâţia bani. Primăria ar trebui să dea socoteală pentru toată această cheltuială", ne-a spus un domn pensionar.

De cealaltă parte, Primăria spune că încearcă o „resuscitare" a arborilor uscaţi, care au fost duşi într-o pepinieră în încercarea de a mai fi salvaţi. „Din aproximativ 800 de copaci ornamentali pe care i-am plantat pe zona de promenadă 32 s-au uscat şi în special din cauza condiţiilor extreme. Au fost scoşi din locurile în care au fost plantaţi şi duşi provizoriu într-o pepinieră în încercarea să vedem dacă cumva îşi mai revin. Oricum, dacă îşi mai revin vor fi replantaţi în locurile respective, dacă nu vor fi completaţi cu alţi copaci ornamentali", a spus Nicolae Paponiu, city manager la

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Nicușor Dan, vizită oficială la Berlin - „România și Germania semnează un Plan Comun de Acțiune pentru consolidarea cooperării bilaterale”

Ziua Constanta acum 26 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Fe

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 38 minute
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 2 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 13 minute
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Primăria Sectorului 1 pierde procesul cu Romprest. Acum, trebuie să plătească 79 de milioane de lei plus penalități

Mediafax acum 32 minute
Instanța a decis joi, definitiv și executoriu, că Primăria Sectorului 1 trebuie să-i plătească operatorului de salubritate Romprest datoriile restante de 79 de milioane de lei, la care se adaugă penalitățile. Consiliul Local al Sectorului 1 trebuie

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 10 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

VIDEO Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic: „De la meci la meci văd progrese”

Gazeta Sporturilor acum 44 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°