Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Greu cu Iniesta, greu cu "Iliesta"! Concordia Chiajna - Dinamo 0-0

Publicat in Pro Sport, vineri 17 august 2012 ·

Koulibaly pare a fi găselniţa lui Bonetti pentru dubla cu Harkov

În urmă cu o săptămână, fără o zi, Dinamo juca cu Barcelona, amicalul anului, al mileniul, cam aşa ceva. Timp destul pentru decantat concluzii, de calmare a pulsului. După gala europeană cu caracter amical, urmează una oficială. Cu Metalist din Harkov, a treia echipă din Ucraina ca valoare, buget, pretenţii. Până acolo, Bonetti şi ai lui aveau de trecut de halta Chiajna. Cam bruscă trecerea, e adevărat, dar dacă îţi place să fii fotbalist în văzul lumii, trebuie să accepţi şi nocturna de la Chiajna. O comună mai civilizată pe alocuri decât arogantul Bucureşti.

Revenind la fotbal, el n-a lipsit deloc. Poate cu gândul la Harkov, dar şi forţat de împrejurări, Bonetti a schimbat masiv în primul "11". Partea bună e că, încet-încet, asta nu te mai miră la Dinamo. Adică începi să crezi că e ceva normal să-l vezi pe Rus în locul lui Issa Ba, pe Koulibaly în loc de Luchin ori pe Luchin în loc de Nica. N-a fost chiar aşa cu Axente (în locul lui Ţucudean), însă, per ansamblu, parcă încep să se vadă roadele şedinţelor tactice interminabile ale italianului. Traduse pe foaia de joc, concluziile meciului de aseară au însemnat nu mai puţin şase-şapte ocazii clare de gol în prima repriză. Plus un joc legat, cu mici inexactităţi, dar oricum plăcut ochiului. Poate cel mai important, şi asta s-a văzut şi cu Barcelona, Dinamo nu mai încearcă să arunce mingi în faţă, spre nimeni sau la ce o fi.

Serediuc, noua "motoretă"

E adevărat că atunci când ai în faţă o echipă cum a fost Chiajna aseară - luptătoare, cu suflet, dar destul de limitată - e greu să-ţi faci jocul, să înscrii repede, apoi să joci la aşteptare. Ilie Stan a încercat să găsească repede o nouă "motoretă" şi l-a pus pe Serediuc pe stângă. Cu Luchin ca adversar, nici nu e greu să ieşi în evidenţă atunci când

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

BREAKING | Cântărețul Florin Decuseară a murit, la doar 46 de ani, după ce a căzut de la 10 metri înălțime

Cancan acum 17 minute
Florin Decuseară s-a stins din viață la doar 47 de ani. Cunoscutul artist a căzut de la 10 metri înălțime și timp de câteva zile s-a luptat să trăiască. El a stat intubat și ventilat mecanic. Din nefericire, corpul lui a cedat. Accidentul de muncă a

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum 4 ore
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

Două persoane sunt resuscitate, după ce maşina în care se aflau a căzut într-o râpă

Mediafax acum 39 minute
„Sectia de pompieri Cimpeni intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi descarcerare la un accident rutier pe DN 75 pe raza loc. Muncelu. Din informaţiile preliminare ar fi vorba despre un autoturism răsturnat în afara carosabilului, posib

Alertă hidrologică! Județul Botoșani, sub Cod galben de inundații

Botosani News acum o ora
Și hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestora și au instituit Cod Galben până mâine, la ora 12:00. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe

Avancronica meciului Belgia – România: tricolorii se pot califica astăzi în fazele eliminatorii ale Euro 2024

G4Media acum 38 minute
Confruntarea de la ora 22:00, de pe RheinEnergieStadion din Köln, dintre Belgia și România închide etapa a doua a grupei E și poate încheia așteptările românilor în privința unei calificări într-o rundă eliminatorie. Duelul se va putea vedea pe Pro

Cod roşu de caniculă în câteva judeţe şi în Capitală

Radio Mures acum 3 ore
Meteorologii au emis primul cod roşu de caniculă de vara aceasta.Vizate sunt astăzi judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, unde temperaturile vor urca până la 39°, iar nopţile vor fi tropicale. Tot astăzi va fi cod portoca

SUA şi China au purtat primele discuţii informale referitoare la armamentul nuclear din ultimii cinci ani; China a spus că nu va recurge la ameninţări atomice în Taiwan

News.ro acum o ora
Statele Unite şi China au reluat în martie discuţiile semi-oficiale privind armele nucleare, pentru prima dată în cinci ani, reprezentanţii Beijingului spunând omologilor lor americani că nu vor recurge la ameninţări atomice asupra Taiwanului, potri

Un portavion american a sosit în Coreea de Sud pentru exerciţii militare comune la care participă şi Japonia

News.ro acum 27 minute
Un portavion american cu propulsie nucleară, Theodore Roosevelt, a sosit sâmbătă în oraşul-port Busan din Coreea de Sud, pentru exerciţii militare comune cu ţara gazdă şi Japonia, a anunţat marina sud-coreeană, citată de Reuters. Liderii celor trei

UPDATE - ANM - Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă, sâmbătă - HARTA / Instabilitate atmosferică în jumătate de ţară de sâmbătă, de la ora 15.00, până duminică dimineaţă

News.ro acum 2 ore
Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, se află sâmbătă sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă. În judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, valul de căldură va fi persistent şi intens,

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

29°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/29°
lun.

20°/27°
mar.

16°/26°
Constanta
acum

27°
sâm.

19°/27°
dum.

20°/25°
lun.

19°/26°
mar.

22°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/27°
lun.

18°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

34°
sâm.

20°/37°
dum.

18°/32°
lun.

18°/31°
mar.

17°/30°