Reprezentanţii Partidului Verde Vrancea condamnă ultimele acţiuni ale procurorilor DNA, care îi anchetază pe oamenii care au participat la Referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu. Potrivit unui comunicat de presă semnat de Dan Butnaru, în aceste condiţii nu se poate vorbi despre independenţa DNA.
„Această manieră atipică conduce la concluzia unei acțiuni coordonate și organizate la nivel național, cu un centru de comandă unic. În aceste condiții nu se poate vorbi de independența DNA, subordonarea procurorilor față de acest centru de comandă fiind evidentă. Această constatare este întărită de faptul că nicio sesizare înregistrată nu a avut caracter național și nicio plângere nu a fost adresată DNA, aceasta instituție neavând de altfel niciun fel de atribuții legale în anchetarea procesului electoral. Mai mult decât atât în unele județe în care se desfășoară intensiv anchete, nici măcar nu au fost depuse sesizări, cum ar fi județul Olt. Acolo unde au fost depuse sesizări, conform PDL Vrancea, sesizările au fost adresate Parchetului, Inspectoratului de Poliție Județean și Biroului Electoral Județean, nu DNA“, se arată în comunicat.
Reprezentanţii Partidului Verde Vrancea condamnă ultimele acţiuni ale procurorilor DNA, care îi anchetază pe oamenii care au participat la Referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu. Potrivit unui comunicat de presă semnat de Dan Butnaru, în aceste condiţii nu se poate vorbi despre independenţa DNA.
„Această manieră atipică conduce la concluzia unei acțiuni coordonate și organizate la nivel național, cu un centru de comandă unic. În aceste condiții nu se poate vorbi de independența DNA, subordonarea procurorilor față de acest centru de comandă fiind evidentă. Această constatare este întărită de faptul că nicio sesizare înregistrată nu a avut caracter național și nicio plângere nu a