Când în 1792 un grup de complotişti punea la cale asasinarea regelui Suediei Gustav al IIl-lea în timpul unui bal mascat, ei nu-şi închipuiau desigur că vor ajunge personaje de operă, căci subiectul operei verdiene are un substrat istoric real.

Rege inteligent ce se dorea monarh luminat deschis către ideile avansate ale timpului, el a făcut importante reforme administrative şi economice, a încurajat viaţa culturală care a cunoscut sub domnia sa o mare înflorire, dar a pierdut un război în urma căruia s-a lăsat antrenat în conflicte interne acute, care au dus la eliminarea sa. Subiectul l-a atras pe Eugène Scribe, dramaturg la modă în secolul 19 şi a fost pus pe muzică de Auber. În căutarea unui subiect pentru Verdi, libretistul Antonio Somma prelucrează materialul, îmbogăţindu-l şi cu alte ingrediente decât conflictul politic: pasiune, gelozie, iubire nefericită, prietenie, scene de „horror” romantic; din adevărul istoric a păstrat şi unele detalii ca de pildă întâlnirea eroului cu o prezicătoare cunoscută sau scrisoarea anonimă primită la bal pentru a-l avertiza de pericol:

Odată partitura încheiată, Verdi o prezintă Teatrului San Carlo din Napoli, dar cenzura a oprit spectacolul pe motiv că nu este decent să arăţi pe scenă un regicid real. Verdi, după un proces cu teatrul, schimbă numele personajelor şi mută locaţia (regele e duce şi nu mai are legătură cu istoria Suediei); dar şi la Roma, premiera este oprită deoarece trei italieni tocmai încercaseră, la Paris, un atentat împotriva împăratului Napoleon al III-lea; compozitorul exasperat mută acţiunea pe alt continent, la Boston sub dominaţie britanică şi regele devine conte (s-a tentat de curând montarea versiunii iniţiale, dar fără ecou deosebit). Premiera a avut loc la Roma în 1859 cu mare succes şi curând a făcut turul teatrelor lirice ale lumii. Aşa se explică şi prezenţa titlului respec