Drumul lui Traian Vuia către succes a fost pavat cu piedici. Mai întâi nu a avut destui bani pentru a face facultatea, apoi nu şi-a permis constucţia primului aparat de zbor. Cu toate astea, la 18 martie 1906 el a realizat primul zbor autopropulsat din lume (fără catapulte sau alte mijloace exterioare) cu un aparat mai greu decât aerul.
Traian Vuia s-a născut în 1872 în satul Surducu Mic (parte a fostei comune Bujoru, astăzi Traian Vuia, judeţul Timiş), tatăl lui fiind preot. Cu o minte strălucită, viitorul prim aviator nu a avut destul bani pentru a urma decât un an la Facultatea Politehnică din Budapesta, dar asta nu a reuşit să-i omoare visul, cel care i-a adus întâietate în aviaţia mondială.
După ce a fost nevoit să renunţe la cursurile de seral, secţia mecanică, din cauza lipsei de bani, vizionarul Vuia se înscrie la Drept şi va practica în birouri de avocatură din Banat pentru a-şi putea asigura mijloacele de trai.
Astfel, o bună parte din perioada de studenţie, traseul marelui inventator român este deviat de la adevăratele lui aspirații şi aptitudini. Tânărul reuşeşte însă şi în domeniul ştiinţelor juridice. La 6 mai 1901, Traian Vuia îşi ia doctoratul în Ştiinţe Juridice cu teza: "Militarism şi industrialism, regimul de Status şi contractus".
Paris, o şansă
La scurt timp, aflat la Lugoj unde încerca să-şi construiască aparatul de zbor pe care-l numeşte „aeroplan-automobil", hotărăşte că numai capitala Franţei i-ar putea oferi o soluţie. Pe atunci centrul pioneriatului în aviaţie, Vuia vede o şansă de finanţare şi decide să plece la Paris, în iulie 1902.
Vuia spera că aici va găsi pe cineva interesat să-i finanţeze proiectul, mai ales printre pasionaţii de aerostate, însă s-a lovit de mult scepticism asupra ideii că o maşină zburătoare cu o densitate mai mare decât cea a aerului ar putea zbura.
Traian Vuia la "bo