Cand in 1950 se puneau bazele unei Europe comunitare, Uniunea Europeana de azi, unul din fondatorii ei, Robert Schuman, scria: „Acest ansamblu nu va putea si nu va trebui sa ramana o intreprindere economica si tehnica: lui ii trebuie un suflet, o constiinta a afinitatilor istorice si a responsabilitatilor prezente si viitoare, o vointa politica in serviciul unui acelasi ideal uman.” Era vorba despre unirea europenilor printr-o solidaritate nemaintalnita in istorie pana atunci. 40 de ani mai tarziu, in momentul prabusirii Cortinei de Fier, s-a vorbit despre o noua solidaritate prin saltul spre democratie al tarilor aflate in toti acei ani sub influenta imperiului sovietic. Aceasta era si credinta romanilor.

Dupa inca 22 de ani, cuvintele lui Jean Monnet, inspiratorul Europei Comunitare, isi pastreaza toata forta: „Nu avem de ales decat intre schimbari in care suntem antrenati si cele in care vom sti sa vrem si sa infaptuim.” Astazi constructia europeana continua politici economice si financiare incapabile sa faca fata crizei si neglijeaza proiecte democratice sau sociale in acord cu asteptarile popoarelor. N-am tinut cont dupa Revolutie de unele voci cu mare intemeiere profesionala in economie care ne preveneau ca pe drumul lung spre UE va trebui sa contam pe fortele noastre economice, adica pe banii munciti de noi pentru a atinge standarde europene. Am cazut in plasa mitului constructiei capitaliste, am cedat iresponsabil multe parti ale averii noastre pe altarul pietei libere si am profitat foarte putin bani de la UE.

Aflata in criza politica, iar crize politice dure au cunoscut multe democratii occidentale, Romania are parte de o solidaritate partizana. Unele cancelarii europene si unii oficiali de la Bruxelles afirma ca la noi ar fi in pericol statul de drept mai ales pentru motivul ca acesta nu mai este centrat in dreptul unui om si a acelei forte