Pe 17 decembrie 2002 am picat pentru prima dată în Kosovo, începând o misiune de şase luni în secţia de operaţii psihologice (PSYOPS) a comandamentului principal al KFOR din Priştina. Colegul meu, Mircea Pribek, predecesor în funcţia pe care urma să o îndeplinesc, m-a luat de la aeroport şi timp de două zile m-a bombardat (el calm şi eu crispat) cu tot felul informaţii şi cunoştiinţe despre viitorul meu job, despre locuri şi reguli necunoscute ale universului kforist, aşa că în scurt timp eram căpiat. În jurul meu, mereu gata cu alte poveşti şi peripeţii kosovare se perindau cu o uimitoare (pentru mine) familiaritate atât colegii români, cât şi cei străini; printre acestea era şi fraza de consolare că toţi trecuseră prin acea fază de panică şi blocaj informaţional de început de misiune. Apoi am aflat, colac peste pupăză, că peste doar câteva zile urma să vină în Kosovo un general important şi puternic, dar la fel de controversat (nu-i voi da numele pentru a nu-i face o publicitate nemeritată, dar şi pentru că mulţi se încadrează în tipologia sa), care ne făcea "marea bucurie" de a-i onora pe "băieţii din KFOR" cu ansamblul artistic Doina al armatei şi o frigotermă plină de sarmale, cârnaţi şi şorici, de Crăciun. În decembrie 2002, armata română avea în cadrul KFOR un contingent important, format dintr-o companie de infanterie (de la Dej) înclusă într-un batalion belgian din nordul Kosovo, lângă Leposavic, o alta (din Focşani) în vestul provinciei, la Klina, sub comandă italiană, un pluton în sud, la Blace, în subzistenţa mult mai subţire a grecilor, precum şi o grupă de subofiţeri şi ofiţeri de stat major în comandamentul principal din Priştina. În total ceva peste două sute de militari români. Delegaţia venită de la Bucureşti a fost la fel de consistentă: convoiul cuprindea o autospecială frigotermă plină cu d'ale porcului pentru militari, un autocar cu interpreţi d