Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda îi acuză pe lideri PNl şi PSD că promovează o identitatea anti-europeană.
"Până în primăvara lui 2000, când au început negocierile de aderare la UE, afilierea europeană a României a fost invocată (în termeni geografici şi culturali) de cvasi-totalitatea partidelor politice. Cele anticomuniste au folosit, pe de altă parte, referinţe pro-occidentale pentru a-i pune în dificultate pe foştii comunişti, fără a reuşi să transforme această opoziţie într-o temă importantă şi cu atât mai puţin într-un clivaj durabil.
Pe toată durata negocierilor (2000-2004), ca şi în perioada care a precedat intrarea efectivă din 2007, consensul pro-european al partidelor româneşti i-a impresionat pe toţi observatorii externi şi, în primul rând, pe viitorii parteneri din sânul Uniunii. 'Nu avem anti-europeni, nu cunoaştem scepticismul', declarau - mândri că avem şi noi ceva specific - politicienii români din toate taberele. Mai mult decât atât, unele dintre tensiunile inerente unei vieţi politice democratice au fost aplanate sau amânate folosind drept pretext cauza europeană, unificatoare şi moderatoare.
În 2007, o parte dintre conflictele care mocniseră în epoca anterioară au izbucnit în plină zi, iar suspendarea lui T. Băsescu din primăvara acelui an a condus la amânarea primelor noastre alegeri europene, dar nu şi la vreo contestare a apartenenţei la UE. Alegerile din 2009 pentru PE au reconfirmat absenţa unei sensibilităţi anti-europene sau sceptice la adresa comunităţii politice formate din cele 27 de naţiuni", scrie Cristian Preda pe blogul personal într-un text publicat vineri.
"A trebuit să vină anul 2012 şi o a doua suspendare a lui T. Băsescu pentru ca politicieni din PSD şi PNL să îmbrăţişeze un discurs anti-european organizat în trei registre distincte: Primul priveşte contestarea Bruxelles-ului ca autoritate