Revin, cum am promis, în urmă cu două săptămâni, la însemnările ce-l privesc pe remarcabilul fotograf din prima jumătate a secolului trecut. Parcurgându-le, nu mică mi-a fost mirarea să constat că s-a născut la Craiova, în anul 1900. De ce m-am mirat din calea-afară? O legendă spune că evreii nu se pot înţelege cu oltenii din pricina similitudinilor de caracter şi mentalitate. O altă legendă invocă talentul comercial deosebit care i-ar apropia, dar şi despărţi pe olteni de evrei. Voind să-mi liniştesc curiozitatea ştiinţifică, am apelat la Anuarul României pe 1900, o lucrare departe de a fi exhaustivă. Am găsit în Craiova nu un Bauch, ci mai mulţi, nu câţiva evrei, ci foarte mulţi. Până la 1907 nu-i deranjase nimeni, nici măcar legendele amintite. Răscoala şi furia necontrolată a "egalilor" în opinci i-a speriat binişor. Unul câte unul a început să părăsească străvechea cetate a Băniei, fie în căutarea liniştii, fie după un vad mai profitabil. Aurel Bauch a ajuns prin 1920 la Paris; nu ştiu pe banii cui şi în ce împrejurări, remarc, totuşi, că după primul război, când mulţi evrei şi români au fost acuzaţi de colaboraţionism sub ocupaţia Puterilor Centrale, a se vedea "cazul Arghezi". În Oraşul Luminii - masonice? - tânărul craiovean va fi întâlnit şi vreo duzină de olteni - Coandă, Brâncuşi etc. - dar, în mod firesc, s-a apropiat mai mult de coreligionari, unii valoroşi, precum Tristan Tzara. Cum Man Ray era în vogă, se pare că i-a stat prin preajmă suficient de mult încât să deprindă arta fotografiei. A şi pozat când a fost cazul vreunui sculptor care, ca şi el, descoperise, după milenii de oprelişti religioase, că se poate exprima figurativ şi artistic, că era mai capabil decât majoritatea goimilor să scoată din lemn sau piatră "te miri ce" chip cioplit. Când spun "te miri ce" nu o fac în sens peiorativ, ci mă refer chiar la "Avangardă", care a fost un compromis în