Începând cu exerciţiul financiar al anului 2012, societăţile comerciale ale căror valori mobiliare sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată vor întocmi situaţiile financiare individuale în conformitate cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară ("IFRS"), potrivit unui ordin emis recent de Ministerul Finanţelor Publice, se arată într-un comunicat de presă.
Astfel, se extinde categoria entităţilor pentru care aplicarea IFRS devine obligatorie, după ce instituţiile de credit au trecut la IFRS ca bază a contabilităţii începând cu 1 ianuarie 2012, iar Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi Comisia de Supraveghere a Asigurărilor au cerut entităţilor pe care le reglementează să întocmească un set de situaţii financiare individuale conforme cu IFRS în scop informativ.
Adoptarea IFRS este de natură să sporească transparenţa şi comparabilitatea raportărilor financiare, oferind investitorilor informaţii relevante pentru luarea deciziilor economice.
Aura Giurcăneanu, Head of Audit and Assurance în KPMG România, a afirmat: "Furnizarea unor informaţii financiare de calitate, prezentate într-un limbaj larg utilizat pe plan internaţional şi însoţite de opinia unui auditor independent sporeşte încrederea partenerilor de afaceri, facilitează accesul la finanţare şi poate chiar reduce costurile finanţării prin diminuarea nivelului perceput al riscului".
Potrivit specialiştilor KPMG, un alt pas important în direcţia îmbunătăţirii cadrului de raportare financiară din România s-ar putea face permiţând şi altor societăţi să opteze pentru adoptarea IFRS ca bază unică de raportare. "Multe societăţi sunt nevoite în prezent să ţină raportări duble, conform regulilor contabile româneşti şi a celor IFRS, fiind necesare reconcilieri ale rezultatelor obţinute şi furnizarea de explicaţii pentru diferenţe, ceea ce ridică
semne de întrebare pentru in