Comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) au avut o acţiune tematică de verificare a agenţilor economici care comercializează ape minerale naturale şi de izvor. În timpul controlului, au fost verificaţi 22 de agenţi economici, care aveau la vânzare astfel de produse.
Potrivit reprezentanţilor CJPC, au fost aplicate 8 amenzi, în valoare de 17 mii de lei, la care s-au adăugat şi 8 avertismente. Sancţiunile au fost acordate pentru faptul că preţurile nu erau afişate într-un loc vizibil pentru consumatori, unii operatori economici ţineau produsele la temperaturi foarte mari, iar alţii nu specificau perioada promoţiilor afişate. „Comisarii au verificat şi calităţile organoleptice ale acestor produse, dar cum nu s-au sesizat diferenţe de culoare , miros şi nu s-au observat reziduri depuse în interiorul sticlelor, nu s-au recoltat probe pentru analize. Unii consumatori au ţinut apa în spaţii închise, ferite de razele solare“, a precizat Mirela Bîznă, comisar şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor.
Unele dintre abaterile constatate au fost remediate chiar în timpul controlului.
Comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) au avut o acţiune tematică de verificare a agenţilor economici care comercializează ape minerale naturale şi de izvor. În timpul controlului, au fost verificaţi 22 de agenţi economici, care aveau la vânzare astfel de produse.
Potrivit reprezentanţilor CJPC, au fost aplicate 8 amenzi, în valoare de 17 mii de lei, la care s-au adăugat şi 8 avertismente. Sancţiunile au fost acordate pentru faptul că preţurile nu erau afişate într-un loc vizibil pentru consumatori, unii operatori economici ţineau produsele la temperaturi foarte mari, iar alţii nu specificau perioada promoţiilor afişate. „Comisarii au ve