Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Magistraţii îi pun la punct pe Antonescu şi Ponta

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 17 august 2012 ·

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a sesizat, joi, Inspecţia Judiciară în legătură cu afirmaţiile publice „de natură să afecteze independenţa justiţiei“ făcute de preşedintele interimar, Crin Antonescu, preşedintele onorific al PSD, Ion Iliescu, şi primul-ministru Victor Ponta.

„CSM ia act cu profundă îngrijorare de declaraţiile şi acuzaţiile formulate de la nivelul preşedinţiei interimare a României, privind anchetele penale ce vizează aspecte ale procesului electoral din cadrul referendumului pentru suspendarea preşedintelui României, aflate în curs de derulare“, se arată într-un comunicat de presă de ieri al Consiliului Superior al Magistraturii (...) Conducerea Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea dispunerii şi efectuării de verificări privind posibila încălcare a independenţei justiţiei prin afirmaţiile publice de dată recentă ale domnului Crin Antonescu - preşedinte interimar al României, ale domnului Ion Iliescu - preşedinte onorific al Partidului Social Democrat, precum şi ale domnului Victor Ponta, prim-ministru al României“, se arată într-un comunicat de presă al CSM.

Sesizarea Inspecţiei Judiciare vizează, în special, intervenţiile publice ale lui Crin Antonescu şi Victor Ponta în calitate de reprezentanţi la vârf ai autorităţii de stat şi ale lui Ion Iliescu, în calitate de lider politic cu influenţă şi aderenţă în rândul societăţii, care au făcut „susţineri şi declaraţii nepermise într-un stat democratic şi cu ignorarea profundă a principiilor constituţionale ale separaţiei puterilor în stat“.

În 15 august, Ion Iliescu a postat pe blogul personal mesaje cu următorul conţinut: „(...) Prin asemenea acte se subminează autoritatea instituţiei în percepţia opiniei publice, a cetăţenilor - care văd cum o instituţie creată pentru a apăra «ordinea de drept, … drepturile şi libertăţile cetăţeneş

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 3 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 2 ore
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum o ora
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 14 minute
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Știri România VIDEO. O femeie a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat!

Ziua Constanta acum 25 minute
O operațiune de salvare a fost finalizată cu succes astăzi, 12 iulie, de către salvamontiștii din Hunedoara, asistați de un echipaj al Inspectoratului General de Aviație (IGAV) Caransebeș. Intervenția a avut loc în Masivul Retezat, unde o persoană d

Turul Franţei: Jonathan Milan a câştigat sprintul la finalul etapei a opta

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul italian Jonathan Milan s-a impus sâmbătă în etapa a opta a Turului Franţei, reuşind astfel prima victorie în Le Tour, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 2 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum 3 ore
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 3 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°