Evadări
- Vara se apropie de sfârşit, o vară "roşie”, pârjolitoare ca focul. Pe ce cărări ai pornit în vacanţă, ca să scapi de soarele ucigător?
- Dragostea mea dintotdeauna e marea. Iubesc marea din copilărie şi, cu toate că de foarte mulţi ani eu nu mai stau la soare decât foarte puţin, povestea mea de dragoste cu marea a rămas neştirbită. Eu nu confund marea cu bronzul. Marea, pentru mine, e un mod de descărcare a energiilor negative şi de încărcare cu forţa primordială a naturii. Din păcate însă, în vara asta, având un program foarte încărcat, nu pot spune că "m-am retras” undeva. Am fost de câteva ori la Snagov, la nişte prieteni, care au acolo o casă cu o grădină minunată. Ador să mă liniştesc sub coroana umbroasă a copacilor! Dar astea au fost ieşiri scurte, de doar câteva zile. În rest, am avut mai degrabă o vacanţă activă. La sfârşitul lunii iunie, am terminat de filmat cel de-al cincilea sezon al emisiunii "Să v-amintiţi duminica”, de la Naţional TV. Apoi, un cântecel compus de mine - atât versurile, cât şi muzica - a fost admis în concursul de creaţie al festivalului Mamaia Copiilor. Melodia a fost interpretată de Oana Răduc, o fetiţă talentată, din Iaşi, în vârstă de opt ani şi, spre marea mea bucurie, am obţinut premiul unu la secţia Creaţie. Nu m-am întors bine de la Mamaia, că am plecat în Bielorussia, la un festival extrem de important, Slavianski Bazaar, care se ţine de 21 de ani, în oraşul Vitebsk. Am fost invitată acolo în calitate de membru al juriului internaţional. Acesta este un festival aproape necunoscut la noi, ceea ce mi se pare foarte nedrept, deoarece, la nivel mondial, el are o cotă foarte ridicată. Ca dovadă, în fiecare an, din juriu fac parte personalităţi artistice de renume. De pildă, anul acesta, preşedintele juriului a fost celebrul compozitor rus Maxim Dunaevsky, autor de muzi