Un pensionar de 73 de ani din Răcoasa şi-a pierdut viaţa, joi seara, în urma unui eveniment rutier care s-a produs pe DN 2L între localităţile Răcoasa şi Cîmpuri. Accidentul a avut loc în jurul orelor 21.00. Din primele cercetări a rezultat faptul că Theodor B., de 64 de ani, din comuna Mogoşoaia, judeţul Ilfov, se afla la volanul unui autoturism marca Kia, a intrat în depăşirea unui autoturism care circula în faţa sa, moment în care a acroşat atelajul hipo, condus de Neculai M., de 73 de ani, din localitatea Răcoasa. Acesta plecase cu căruţa pe ţarină cu circa o oră mai devreme, cel mai probabil pentru a verifica loturile pe care avea culturi.
Poliţiştii susţin varianta conform căreia căruţa ar fi pătruns direct din câmp pe partea carosabilă, cu intenţia de a traversa drumul naţional. Impactul a fost violent, căruţaşul şi calul său fiind azvârliţi de cealaltă parte a drumului. Chiar dacă la faţa locului a venit o ambulanţă, pentru bătrânul de 73 de ani nu s-a mai putut face nimic, impactul fiindu-i fatal.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului. În ultima săptămână, au avut loc pe drumurile din judeţ patru accidente în urma cărora patru persoane şi-au pierdut viaţa.
Un pensionar de 73 de ani din Răcoasa şi-a pierdut viaţa, joi seara, în urma unui eveniment rutier care s-a produs pe DN 2L între localităţile Răcoasa şi Cîmpuri. Accidentul a avut loc în jurul orelor 21.00. Din primele cercetări a rezultat faptul că Theodor B., de 64 de ani, din comuna Mogoşoaia, judeţul Ilfov, se afla la volanul unui autoturism marca Kia, a intrat în depăşirea unui autoturism care circula în faţa sa, moment în care a acroşat atelajul hipo, condus de Neculai M., de 73 de ani, din localitatea Răcoasa. Acesta plecase cu căruţa pe ţarină cu circa o oră mai devreme, cel mai probabil pentru