Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Foştii goalkeeperi sînt îngrijoraţi: "Nu avem portar de naţională!" » Coman şi Rică, dezamăgiţi, Stelea e optimist

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 17 august 2012 ·

Narcis Coman (65 ani), Rică Răducanu (66 ani) şi Bogdan Stelea (44 ani), trei dintre portarii care s-au remarcat la echipa naţională, au comentat evoluţia lui Bogdan Lobonţ din meciul cu Slovenia şi au încercat să găsească soluţii pentru noua campanie de calificare.

Portar la AS Roma, Lobonţ a încasat patru goluri în partida cu Slovenia, evoluţia sa fiind criticată de suporterii echipei naţionale. Nici comentariile de pe site-ul gsp.ro nu au fost mai blînde la adresa celui supranumit "Pisica".

Apărat, dar fără să fie o soluţie

Primul portar care a cîştigat titlul de "jucătorul anului", Narcis Coman, nu l-a găsit vinovat pe Lobonţ. "Sincer să fiu, nu cred că a greşit la vreun gol. Apărarea i-a făcut viaţă grea", a început Coman. "La primul gol, nu putea să iasă pe centrare. A fost bine executată. iar el era prea aproape de linia porţii. Da, în cazul în care era foarte inspirat, putea încerca o ieşire", a explicat fostul "tricolor".

Cu toate că l-a apărat pe Lobonţ, Coman recunoaşte că echipa naţională nu are un portar de valoare: "Sîntem departe de a avea un portar de naţională! Tătăruşanu s-a făcut de rîs cu Trnava, face greşeli impardonabile. Pe Lobonţ nu-l văd să apere la Roma, Silvică Lung e prea tînăr, mai trebuie să muncească".

Totuşi, Narcis Coman a dat şi o soluţie. "Pantilimon! Să ne gîndim mai mult la el. Da, este rezervă la City, dar a prins o Supercupă a Angliei, pe care a şi cîştigat-o. A făcut o greşeală, dar la scorul de 3-1 pentru echipa sa, într-un moment în care cu greu mai putea fi întors scorul", a conchis fostul jucător al Stelei şi al lui Dinamo.

Răducanu: "Care portar?"

Rică Răducanu a fost mulţumit de meci. "Frumos aşa, ca pe vremea noastră. Mi-a plăcut meciul, şapte goluri, spectacol!". Cu toate acestea, Lobonţ nu l-a impresionat, ba dimpotrivă. "Portar? Care portar? Nu s-a întîlnit cu nimica, nu prea

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 34 minute
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 48 minute
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Lasconi afirmă că Ciolacu şi Iohannis se joacă cu democraţia din România: „Antonescu este o marionetă într-un joc pentru păstrarea puterii”

Mediafax acum 3 ore
„Anunţul lui Crin Antonescu ne arată că România este condusă de politicieni vechi cu mize mici, care acum nu mai ştiu pe unde să scoată cămaşa după ce au făcut tot soiul de combinaţii dubioase”, a scris Lasconi. Aceasta a făcut referire la declaraţi

Ilie Bolojan laudă ordonanța „trenuleț”. „Testul acestei coaliţii se va da în lunile următoare”

HotNews acum 6 ore
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a afirmat duminica aceasta că marele merit al ordonanţei „trenuleţ” este că nu s-au majorat cheltuielile statului şi a explicat că dacă aceasta nu era adoptată, România ar fi intrat în incapacitate de pla

Vreme de primăvară după „gerul Bobotezei”. Cea mai caldă zonă din țară, unde temperaturile vor urca până la 18 grade săptămâna viitoare

Ziare.com acum o ora
Meteorologii anunţă pentru săptămâna care începe cu sărbătoarea Botezului Domnului, numită în popor Boboteaza, o vreme caldă, cu temperaturi maxime de 14 grade Celsius. Potrivit ANM, valorile termice se vor situa peste cele obişnuite pentru prima de

Elon Musk se întoarce împotriva lui Nigel Farage şi cere un nou lider al Reform UK

News.ro acum 2 ore
Elon Musk a afirmat că partidul britanic de extremă dreapta Reform UK trebuie să îşi schimbe liderul, Nigel Farage, pe care l-a susţinut până acum. „Partidul Reform are nevoie de un nou lider. Farage nu are ceea ce trebuie”, a scris Elon Musk pe reţ

Prahova Zeci de calculatoare, furate dintr-o școală din comuna Pietroșani

Ziua Constanta acum 2 ore
Polițiștii din Puchenii Mari, județul Prahova, au fost alertați pe 5 ianuarie 2025 despre un furt dintr-o școală din comuna Pietroșani, potrivit IPJ Prahova. Conform sesizării, autorii au sustras, în noaptea de 4 spre 5 ianuarie, 39 de calculatoare,

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 5 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

dum.

-0°/4°
lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
Iasi
acum

dum.

-2°/3°
lun.

-1°/8°
mar.

3°/9°
mie.

6°/15°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-5°/0°
lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

6°/10°
Timisoara
acum

dum.

-1°/5°
lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/12°