Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bondrea: Trebuie să câştigăm cu „U“ Cluj

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 17 august 2012 ·

Remiza obţinută pe terenul Astrei Ploieşti este considerată un punct de plecare de către oficialii şi jucătorii grupării CS Turnu Severin. „A fost greu, dar cred că odată ce am reuşit să obţinem acest punct am spart şi gheaţa. Acum e clar că trebuie să urmeze victoria“, afirma principala „gură de foc“ a oltenilor, Cosmin Vancea.

Pentru echipa de la Dunăre urmează un joc extrem de dificil pe teren propriu, astăzi, de la ora 19.00 (Digi Sport 1), urmând să întâlnească pe Universitatea Cluj, o formaţie imprevizibilă. „Nu mai sunt meciuri grele sau meciuri uşoare. Toate partidele sunt dificile, după cum s-a văzut, echipele sunt relativ egale valoric, exceptându-le pe cele din partea de sus a clasamentului, şi totul depinde de unitatea grupului, de inspiraţia şi forma în care se află în ziua respectivă. Universitatea Cluj este o echipă cu evoluţii fluctuante, de aceea putem spune că este periculoasă. A pierdut la scor cu Pandurii în prima etapă, la fel şi cu Steaua, în runda le-a treia, dar a învins pe Bistriţa şi pe Constanţa, dând semne de revenire. Nu vreau să ne comparăm cu Pandurii sau cu altă echipă din Liga I, vreau seriozitate şi astfel o să avem rezultate pozitive. Am urmărit jocurile celor de la Universitatea Cluj şi ştim la ce să ne aşteptăm, acum nu ne rămâne decât să sperăm că am scăpat de ghinioane odată cu meciul de la Astra“, a spus Marian Bondrea, pentru GdS.

Tehnicianul severinenilor a mai afirmat că nu are probleme medicale la lot şi că băieţii sunt pregătiţi să contabilizeze toate cele trei puncte puse în jocul cu „şepcile roşii“. „Din fericire, nu avem probleme de lot şi putem alinia cel mai bun unsprezece. Sunt optimist în ceea ce priveşte deznodământul partidei cu U Cluj, pentru că băieţii s-au pregătit foarte bine în această săptămână şi i-am simţit foarte conectaţi. Au înţeles că nu este suficient să intre pe teren ca să câştige un

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum o ora
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

UE prelungeşte până în august suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat duminică că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oţel şi aluminiu, în timp ce UE caută un a

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 3 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 5 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 3 ore
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Rutte va merge luni la Washington pentru discuţii cu Trump, anunţă NATO

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul general al NATO, Mark Rutte, se va deplasa luni la Washington pentru o vizită de două zile, transmite duminică Reuters, citând un comunicat de presă de la sediul din Bruxelles al Alianţei,

Video Atac armat la o cafenea din Atena: două persoane au fost împușcate. Agresorul a fugit

Adevarul acum o ora
Două persoane au fost rănite într-un atac armat care a avut loc duminică la o cafenea din cartierul Kolonos din Atena. Agresorul a deschis focul și a fugit de la locul faptei, conform martorilor.

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Vremea

București
acum

35°
dum.

18°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/32°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°