Grecia mai are puţin şi intră în faliment, zona Euro cade în recesiune, dar indicele bursier german DAX a depăşit pragul psihologic de 7000 de puncte. Experţii se aşteaptă ca trendul ascendent să continue la Frankfurt, în mod paradoxal şi datorită crizei Euro.
Din ianuarie până azi, indicele DAX a crescut cu un procent de peste 10%. Atmosfera la bursa germană nu a fost aşa bună de ani de zile. Cumva parcă nu se potrivesc datele de niciun fel. Parcă Grecia e ameninţată de faliment, parcă Spania tocmai a cerut ajutor financiar pentru sectorul bancar, parcă producţia industrială în Germania a scăzut dramatic, iar şomajul a crescut.
Explicaţia este schimbarea felului în care bursa funcţionează. Pieţele nu mai reacţionează la stimulii clasici care provocau anterior crizei reacţii la bursă, cum ar fi datele raportate de marile companii sau prognozele de conjunctură. Doar un exemplu: atunci când agenţia Standard & Poor’s a revizuit prognoza pentru Grecia la „negativ” nimeni nu a reacţionat pe bursă. Ţara şi aşa e în prag de colaps, aşa că o asemenea veste nu mai provoaca niciun fel de îngrijorare.
Pentru DAX sau alţi indici bursieri, cu totul alţi factori au ajuns de importanţă majoră:
Sprintul lui Draghi – este vorba despre declaraţia preşedintelui BCE în care asigura că va face orice este necesar pentru a salva moneda Euro. Pieţele financiare se aşteaptă ca Mario Draghi să treacă şi la fapte, mai precis la cumpărarea de titluri de stat de la statele în dificultate.
Atitudinea FED – Ben Bernanke a anunţat că sistemul american de bănci centrale va lua măsuri de ajustare conjuncturală dacă va fi nevoie. Este de aşteptat ca FED să cumpere titluri de stat şi titluri ipotecare până când va fi mulţumită de starea economiei.
Surplusul mondial de bani – din 2009 încoace şi BCE şi FED inundă pieţele cu bani ieftini. Acest capital caută la n