Două ambulanţe au sosit imediat după finalul show-ului pentru a-i acorda îngrijiri medicale lui Lady Gaga.
Lady Gaga a susţinut, joi seară, un show de peste două ore, în faţa unui public de circa 35.000 de persoane, timp în care a cântat hituri precum “Alejandro”, “Just Dance” şi “Judah” şi a schimbat atâtea ţinute câte personaje, transmite Mediafax. La un moment dat, în timpul concertului, a existat un moment de confesiune din partea artistei. “M-am dus în culise pentru că am vomat şi nu am vrut să vedeţi asta… mi se întâmplă uneori”, a spus Lady Gaga.
Acest lucru nu a împiedicat-o, însă, să-şi ducă show-ul până la capăt. Potrivit ştirileprotv.ro, la finalul concertului, două ambulanţe au ajuns de urgenţă în zonă, chiar în spatele scenei, pentru a-i acorda îngrijiri medicale artistei.