A apărut recent romanul fermecător despre una dintre ultimele prinţese otomane: "În numele prinţesei moarte" de Kenizé Mourad. Am citit cartea acum 20 de ani, în prima ediţie publicată la noi în 1992, care a deschis, cred, colecţia "Babel", tradusă de Brigitte Hristea. Volumul devenise raritate în anticariate în ultimii ani, aşa că ideea unei ediţii noi, cu o nouă traducere semnată de Mihaela Stan, tot la Editura Nemira, este binevenită: volum somptuos, dublu ca număr de pagini (736 faţă de 320). Cine este prinţesa şi cine îi spune povestea? Autoarea, Kenizé Mourad, este romancieră şi jurnalistă franceză, născută în 1940, ca fiica unei prinţese otomane şi a unui rajah indian, cu numele Kenizé de Kotwara. Mama ei era, pe linie maternă, nepoata sultanului Murad V, dar s-a stins din viaţă înainte să atingă 30 de ani, lăsând-o orfană la puţin timp după naştere. A crescut în mediul catolic, abia la 20 de ani a început să-şi caute identitatea: lungi călătorii în India şi Pakistan, studiile de psihologie şi sociologie făcute la Sorbona, cunoaşterea Islamului pe calea tradiţei sufi. Kenizé Mourad a lucrat ca jurnalist pentru "Le Nouvel Observateur": întâi documentarist, apoi reporter, acoperind mai multe zone sfâşiate de conflicte nu de puţine ori violente - Bangladesh, Pakistan, apoi Etiopia şi Liban. Petrece în Beirut trei luni, scrie vreme de un an despre revoluţia din Iran. Probabil că în deceniile 1970-1990 era unul dintre cei mai avizaţi cunoscătorii ai Orientului Apropiat. În cursul investigaţiilor de reporter, a înţeles că lucrul cel mai important este psihologia oamenilor şi nu discursurile politice. Dar, pentru că în reportaje nu îşi găseau loc, caută altă formulă, a ficţiunii. Are nevoie de patru ani ca să se documenteze (anchete făcute în Turcia, Liban, India) şi să scrie "De la part de la princesse morte", care apare în 1987 şi devine rapid bestseller, cu milioa