"Ne vedem după nouă ani şi sunt teribil de emoţionat. Gata, trebuia să zic asta”, s-a adresat Ovidiu Ioncu "Kempes” celor câteva mii de spectatori ce l-au ovaţionat pe plaja din Vama Veche, până la patru dimineaţa, la concertul Rezident Ex, supergrupul cu care a revenit pe scenă. Publicului îi era tare dor de Kempes, s-a văzut asta de la probele de sunet, când oamenii s-au adunat în faţa scenei şi i-au aplaudat fiecare vocaliză. Kempes ne-a reamintit de ce este atât de iubit: are o prezenţă electrizantă, o bucurie aproape copilărească, pură, de a cânta pe scenă şi, în plus, şi-a păstrat intactă vocea lui senzaţională. A doua zi după concert, la ora la care colegii de trupă se trezeau după o noapte albă, Kempes era de mult la Constanţa, pentru a vorbi pe internet cu "pruncii” săi din Australia. O schimbare majoră faţă de rockerul dezlănţuit din anii '90. În rest, la doisprezece ani după primul interviul realizat în Arad, am regăsit acelaşi Kempes interiorizat, sincer şi direct.
Un artist al bidinelei
- Dacă cineva ţi-ar fi spus, cu un an înaintea plecării, că vei emigra în Australia, te vei lăsa de muzică şi vei lucra ca zugrav, ce i-ai fi răspuns?
- Hai să lămurim lucrurile. Voiam să plec cât mai departe de trupă, eram mult prea dezamăgit de felul în care se schimbaseră lucrurile, de mult nu mai era ce trebuie. Mă refer la relaţiile între noi, membrii trupei, la felul în care mă simţeam între ei. Muzica mergea înainte, dar şi ea avea de suferit, nu mai exista feelingul. Dezamăgirea era atât de mare, încât nici nu mai aveam puterea să o iau de la capăt, cu altă trupă. Voiam doar să nu-i mai văd, să fiu departe. Aveam de ales între State şi Australia, iar cea mai eficientă soluţie, financiar vorbind, s-a dovedit a fi Australia. N-a fost uşor, m-am perpelit şase luni până m-am ho
