Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un chinez de 57 de ani a parcurs 60.000 de kilometri cu bicicleta pentru a fi prezent la Jocurile Olimpice de la Londra

Publicat in Adevarul, sâmbătă 18 august 2012 ·

Călătoria lui Chen Guanming din China până în Marea Britanie a durat doi ani, timp în care a străbătut 16 ţări, informează BBC. De-a lungul aventurii sale, chinezul a trecut prin mai multe zone de conflict şi avut de îndurat inundaţii devastatoare şi temperaturi extreme.

Chen Guanming este un simplu fermier, care locuieşte într-un sat din provincia chineză Jiangsu. El spune că a luat decizia de a pleca în călătoria de peste 60.000 de kilometri în 2008, după ce l-a văzut la televizor pe prim-ministrul Marii Britanii acceptând steagul olimpic şi invitând pe toată lumea să participe la Jocurile Olimpice de la Londra.

Chen Guanming a luat invitaţia în serios. După ce a rezolvat problema documentelor de călătorie, activitate care a durat un an, Chen a plecat în aventura vieţii sale. La 23 mai 2010, fermierul s-a urcat pe bicicletă şi a pornit la drum. A parcurs 16 ţări, printre care Vietnam, Thailanda, Pakistan sau Italia.

În primele ţări traversate - Malaezia, Tailanda şi Vietnam - a îndurat temperaturi constante de peste 38 de grade Celsius, fiind nevoit să-şi stoarcă hainele de pe el de şapte - opt ori pe zi. În Thailanda a înfruntat inundaţii devastatoare, iar în Turcia temperaturi de -30 de grade Celsius. Însă cel mai dificil moment a fost atunci când i s-a refuzat viza de intrare în Burma. Cei mai mulţi probabil ar fi renunţat în acel moment şi s-ar fi întors acasă. Nu şi Chen. Fermierul a făcut cale întoarsă în Tibet şi a traversat munţii înalţi de 7.000 de metri cu bicicleta lui simplă, fără viteze.

Chen Guanming a pus piciorul pe pământ britanic pe 6 iulie, iar la Londra a ajuns pe 9 iulie.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 3 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum o ora
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 10 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 4 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 3 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 6 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 2 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Vremea

București
acum

26°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

28°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°