Parintele Calistrat "Si ne iarta noua gresealele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri”(Mt. 6, 12); „Daca zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele sau îl uraste, mincinos este!”(I In. 4, 20); „Daca îti vei aduce darul tau la altar si acolo îti vei aduce aminte ca fratele tau are ceva împotriva ta, lasa darul tau acolo, înaintea altarului, si mergi întâi si împaca-te cu fratele tau si apoi, venind, adu darul tau”(Mt. 5, 23-24); „Iar stapânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul si i-a iertat si datoria”(Mt. 18, 27); „Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare, pâna ce va plati datoria”(Mt. 18, 30); „Sluga vicleana, toata datoria aceea ti-am iertat-o, fiindca m-ai rugat. Nu se cadea, oare, ca si tu sa ai mila de cel împreuna sluga cu tine, precum si eu am avut mila de tine?”(Mt. 18, 32-33); „Iar când stati de va rugati, iertati orice aveti împotriva cuiva, ca si Tatal vostru Cel din ceruri sa va ierte voua gresealele voastre”(Mt. 11, 25); „Si cine este aproapele meu?”(Lc. 10, 29); „El a zis: Cel care a facut mila cu el. Si Iisus i-a zis: Mergi si fa si tu asemenea”(Lc. 10, 37)
Cercetând întelesurile de taina ale Sfintei Scripturi si adâncul de nepatruns al voii dumnezeiesti, vom descoperi faptul ca cea mai înalta virtute la care omul este chemat e cea a iubirii: „Caci Dumnezeu asa a iubit lumea, încât pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat ca oricine crede în El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica”(In. 3, 16). Iar daca luam aminte la perfectiunea lucrarilor divine si la maretia scopului pentru care Dumnezeu l-a creat pe om ca si cununa a creatiei Sale, putem întelege lesne nemarginirea dragostei lui Dumnezeu pentru faptura Sa cea mai de pret. Faptura zidita prin împletire de carne si duh, adica de materie si spirit. A facut adica o faptura pe jumatate trupeasca, pe jumatate duhovniceasca, un trup vazut, pur