Andrei Kurkov, Prieten drag, tovarăş al răposatului, trad. Antoaneta Olteanu, ed. Curtea veche, 2012
Asta da carte de vacanţă! Vreo sută de pagini, neseriozitate totală, idee haioasă (un ratat se hotărăşte să se sinucidă, de plictiseală mai mult decât de deprimare, dar n-are curaj, aşa că angajează un killer să-l rezolve; bineînţeles, se răzgândeşte), autor meseriaş care vrea să te distreze fără să comită porcării prea comerciale în text, o imagine din avion a Ucrainei de după comunism, bântuită de sărăcie, fără patetismele politico-filozofice la care te-ai putea aştepta având în vedere subiectul, final corect, chiar dacă previzibil (pentru mine).
Am mai citit doar Moartea pinguinului, mi-a plăcut mult, nu ştiu de ce n-am mai luat celelalte traduceri care au apărut. Kurkov e un autor de prim plan în Ucraina (nici nu-mi vine-n cap vreun alt ucrainean contemporan de care să ştiu!), foarte tradus şi mediatizat. Nu comite capodopere, totuşi, presupun că o bună parte din succesul lui se datorează faptului că Ucraina e o ţară mare şi impunătoare, urmărită cu atenţie, din care trebuiasă se extragă o vedetă. Altfel, pare mai degrabă pe linia francezilor minimalişti care n-ajung prea vânduţi, pentru că în Franţa există şi scriitori maximalişti mai uşor vedetizabili.
Kurkov e un exponent de manual, aş zice, al acelui curent pe care Alexandru Matei îl numeşte, în Ultimele zile ale literaturii (sau în acest articol, ca să vedeţi rapid despre ce e vorba), „literatură de apartament”. Un individ adus de experienţele lui de viaţă într-un punct maxim de confuzie, refugiat în spaţiul minuscul al apartamentului său, în care nu se întâmplă mare lucru. Îmi place asta. „O cafea tare, cu gustul zăpezii ce cădea pieziş afară. Biologia şi geometria vieţii, despărţite de sticla transparentă. Două spaţii, unul dintre ele închis şi transformat într-o lume aparte, ruptă de na