Nu mai încape nicio îndoială: candidaţii la funcţiile importante în stat ar trebui supuşi unor controale psihiatrice. Ar fi evitate, astfel, comportamente deviante, care ţin de domeniul patologiei, în exercitarea mandatului. A celui de prim-ministru, de exemplu.
Joi, 16 august, Victor Ponta a ţinut o conferinţă de presă la Târgu Jiu. Analiza acestei întâlniri cu ziariştii este suficientă pentru a creiona portretul unui personaj de o abjecţie nemaiîntâlnită. Vom treceîn revistă principalele afirmaţii ale Marelui Plagiator. Lucrăm cu materialul clientului, cum se zice.
"Acum, pentru că preşedintele a cerut în mod imperativ să fie anchetaţi cei 8,5 milioane de români, văd că asta se întâmplă. Înteleg că îşi doreşte foarte mult, chiar dacă oamenii nu îl mai vor, vrea să fie preşedinte peste 8,5 milioane de români anchetaţi pentru că au votat împotriva lui."
Mitomania lui Ponta este deja legendară, dar să spui şapte minciuni în 30 de secunde - asta chiar e o performanţă! Să le luăm pe rând.
1. Băsescu nu este preşedinte, ci preşedinte suspendat (imprecizia, aparent neînsemnată, este introdusă de Ponta pentru a da greutate acuzaţiei care urmează);
2. Băsescu nu a cerut niciodată să fie anchetaţi cei "8,5 milioane de români care au votat împotriva lui";
3. procurorii nu anchetează "8,5 milioane de români care au votat împotriva lui";
4. nu există "8,5 milioane de români care au votat împotriva lui", ci cel mult 7.403.836 ("bonus" de la Ponta: 1.096.164, adică 14,8%);
5. nu există nici măcar "8,5 milioane de români" care să fi fost la vot, ci 8.459.053 (o rotunjire cu 40.947 este, totuşi, cam mare);
6. Băsescu nu "îşi doreşte foarte mult să fie preşedinte", ci este preşedinte ales - chiar dacă temporar suspendat;
7. un preşedinte nu reprezintă "peste 8,5 milioane de români", ci peste 20 de milioane de români, inclusi