Un tânăr de 26 de ani din judeţul Ilfov a fost reţinut, sâmbătă, ca principal suspect pentru asasinarea unei japoneze al cărei cadavru a fost găsit pe liziera unei păduri din localitatea Corbeanca, în zona Măgura, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
Suspectul, V. Nicolae, urmează să fie prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă, potrivit sursei citate.
El a fost identificat în urma investigaţiilor efectuate de poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale din IGPR şi cei ai Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buftea, precizează IGPR.
Cadavrul victimei, de origine asiatică, care era acoperit cu frunze, a fost găsit în cursul zilei de vineri, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. Potrivit informaţiilor procurorilor, victima ar avea în jur de 20 de ani şi ar fi fost acostată de suspect în incinta aeroportului Otopeni, după care ar fi luat împreună un taxi.
Tânărul i-ar fi promis că o va duce el la Craiova, unde victima urma să predea la o şcoală. El a oprit maşina în apropierea pădurii în care a fost găsit cadavrul. Potrivit procurorilor, moartea tinerei japoneze a fost violentă şi s-ar fi datorat asfixiei mecanice. La circa 60-70 de metri distanţă, a fost descoperită valiza victimei.
Nu se cunoaşte deocamdată dacă victima a fost supusă agresiunilor sexuale.

El a fost id