Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Weekend de cinci stele în Delta Dunării

Publicat in Adevarul, sâmbătă 18 august 2012 ·

SEJUR Printre puţinele locuri în care poţi scăpa de aglomeraţie se numără Delta Dunării. Aici, te poţi deconecta de la tot ce înseamnă rutină, iar preţurile sunt accesibile.

Delta Dunării este lider în topul destinaţiilor turistice din România, cu cea mai mare creştere a numărului de turişti străini în anul 2011, potrivit datelor Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Turism.

Statistic, numărul vizitatorilor din afara graniţelor s-a majorat cu 62%, însă hotelierii susţin că nu resimt foarte mult acest lucru. Dacă weekendurile sunt supraaglomerate, perioada din timpul săptămânii face ca gradul de ocupare al unităţilor de cazare să scadă semnificativ. Totuşi, agenţii economici încearcă să-i atragă pe turişti cu oferte care să le satisfacă toate capriciile, la preţuri cât mai mici.

Experinţă unică

Atât turiştii, cât şi specialiştii în domeniu proclamă zona Deltei Dunării ca fiind unică, iar experienţele celor care petrec timpul în acest cadru nu pot fi decât de neuitat, spun aceştia. Astfel, România oferă celor interesaţi de la unităţi de cazare modeste, care nu includ foarte multe servicii, însă sunt foarte ieftine, până la complexe cu servicii de top.

Click pe poze pentru a vedea FOTOGALERIA

Turiştii care vor să guste din frumuseţile Deltei se pot caza cu doar câţiva zeci de lei la hoteluri de câteva stele sau la pensiuni mai modeste şi-şi pot organiza timpul cum vor. Pentru distracţiile suplimentare trebuie să plătească separat. Cei mai comozi pot să se răsfeţe în hoteluri de lux. În Deltă, există o singură unitate de cazare de cinci stele, Delta Nature Resort. Locaţia este recunoscută la nivel mondial ca fiind una dintre primele zece locaţii eco din lume, potrivit clasamentului The Observer - „The Escape Guide 2006".

„Am avut două filmări acolo şi pe lângă cadrele senzaţionale pe care le-am filmat,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 10 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum o ora
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum o ora
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 10 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

MAI demarează o evaluare tehnică după ce o clădire a Academiei de Poliție a fost serios avariată de furtună. Europol: „Efecte ale unui sistem putred”

Gandul acum 42 minute
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au inițiat o evaluare tehnică şi administrativă pentru a identifica cauzele avariilor produse de furtuna declanșată joi la o clădire a Academiei de Poliţie, unde acoperişul a fost smuls şi mai mul

Furtunile mătură nordul și estul țării: județele vizate de cod roșu și portocaliu

Adevarul acum o ora
Meteorologii au emis vineri dimineață, 18 iulie, mai multe avertismente de cod portocaliu și roșu de furtună valabile în mai multe județe ale țării.

Președintele american Donald Trump suferă de insuficiență venoasă cronică

Ziua Constanta acum 47 minute
Președintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficiență venoasă cronică, a anunțat joi Casa Albă, după ce liderul american în vârstă de 79 de ani s-a plâns de o 'ușoară umflare în partea de jos a picioarelor', relatează AFP, citată

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 12 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 9 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Vremea

București
acum

19°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

16°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°