Mircea Dinescu mi-a mărtusit cândva cât de mult a contat pentru el, în copilărie, o bucată de ziar pe care a găsit-o într-o magazie.
După ce a netezit-o, a putut citi pe ea combinaţii stranii de cuvinte, deloc asemănătoare cu acelea de care se servesc oamenii în comunicarea zilnică. Aşezate în contexte noi, neaşteptate, cuvintele scoteau la iveală sensuri uimitoare şi emoţionante. Aşa a descoperit Mircea Dinescu – extraordinarul poet de mai târziu – poezia. În familia sa nu exista o bibliotecă, iar manualele şcolare, anoste ca şi astăzi, nu trezeau interesul copiilor.
★
Pe una din cărţile sale, Mircea Dinescu mi-a scris o dedicaţie care m-a flatat: "Lui Alex. Ştefănescu, care a supt la aceeaşi ţâţă a talentului ca mine." I-am dat un telefon şi i-am spus: – Este adevărat, am supt la aceeaşi ţâţă, dar tu ai supt primul şi mi-ai lăsat foarte puţin talent. – Da, mi-a răspuns Mircea, dar ţi-am lăsat ţâţa.
★
Odată, la Mangalia, la o întâlnire cu publicul în aer liber (ceea ce făcuse ca întâlnirea să ia proporţiile unui miting), l-am ironizat pe Mircea Dinescu la microfon, spre amuzamentul celor prezenţi. În replică, el a improvizat o epigramă la adresa mea, plecând de la expresia americănească "sex-appeal": "Alex, când era copil,/ Avea sex, n-avea appeal./ De când e matur Alex/ Are-appeal, dar n-are sex." Ce să fi făcut, am râs!
★
La Casa Scriitorilor de la Neptun, Mircea Dinescu a depus într-o dimineaţă, pe terasă, o pisică de mare, creatură hidoasă, proiectată parcă de diavol. O prinsese din întâmplare, cu undiţa, în timp ce pescuia guvizi. Ne-am interesat dacă era comestibilă (am fi mâncat-o din... antipatie), dar ni s-a spus că nu. Mult timp, dihania a stat pe terasă, privindu-ne cu ochi mustrători (deşi murise de mult). A doua zi, l-am însoţit pe Mircea Dinescu la pescuit, ca să văd ce monştri mai scoate din mare. Dar el parcă îşi p
